Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide – Oatmeal Raisin Cookies

Ovaz, Stafide, Alune – sanatos; Unt, Zahar – dublu delicios; Toate impreuna – cookies!

DSC00391 copy Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies…si uite asa apare primul meu post dulce. Nu-mi amintesc cand am facut prima oara aceste prajiturele, si nici cum de am avut inspiratia sa le incerc (adica sunt atatea alte retete de prajituri pe net pe care vreau sa le fac si nu le gasesc loc in program, iar acestea nici macar nu erau pe lista de must-try), dar e cert ca au avut un succes deplin din prima clipa. Prietenul meu e topit dupa ele. Odata am plecat in vacanta la Paris, cu doua cutii mari de cookies la noi, in ideea ca se mananca o mica parte pe drum si restul le ducem gazdelor. Am gresit: s-au mancat restul pe drum, si o mica parte a ajuns la gazde. :) Unele lucruri chiar nu iti vine sa le imparti cu nimeni.
V. nu e niciodata asa de prezent in bucatarie ca in ziua in care fac cookies-urile astea. Cand vede ca pregatesc ingredientele, ma intreaba “cat dureaza?” “pai dureaza ceva”, dupa un “ceva” timp, da din nou tarcoale si intreaba iar “dar nu-s gata? cat mai e?” “mai un pic, abia am pus aluatul in frigider” dupa care: “off, credeam ca-s gata…” “asteapta, ca imediat le pun in cuptor”. Dupa o vreme, vine din nou, zambind: “acum stiu ca-s gata, ca am simtit mirosul” “dar nu-s gata, doar ce le-am scos din cuptor, si-s inca fierbinti” si tot asa. Cand se racesc, le savureaza incet, bucatica cu bucatica, oftand “offf, cat sunt de bune! mai faci?
DSC00412 copy Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin CookiesPai cum sa nu mai fac, cand un lucru asa de simplu aduce atata bucurie. Iar daca cookies-urile nu le impart cu nimeni, reteta v-o daruiesc cu drag. Nu ca ar fi a mea, e adaptata de aici (mama si tata retetelor dulci) si de aici (unul din blog-urile mele preferate). M-am obisnuit sa scad cantitatea de zahar data in retetele americane, mi se pare mult prea dulce gustul lor. In schimb, la cerere, am marit cantitatea de stafide, si am adaugat alune de padure prajite si zdrobite. 

Nota:
Nu aveti nevoie de echipamente speciale, desi un mixer ar fi binevenit, in lipsa lui puteti amesteca si cu lingura. Eu le-am facut si mai plate si crocante, si mai umflate si moi la mijloc, le-am facut si fara a tine aluatul in frigider, si le-am facut si cu alutaul tinut la rece. Varianta preferata a fost aceeasi cu a lui Deb de la Smitten Kitchen, crocante pe margini, moi in mijloc, si umflate. Pentru asta, alutatul se tine in frigider minim jumatate de ora, ca sa se intareasca untul, dupa care se modeleaza in forma de bile. Daca le vreti mai uscate si mai tari, puteti sa le turtiti cu podul palmei dupa ce le-ati pus in tava (caz in care lasati mai mult loc intre ele de la inceput). Puteti folosi stafide brune sau aurii, alune sau nuci. Daca sunteti familiari cu fulgii de ovaz, stiti probabil ca exista mai subtiri si fini, sau mai grosi. In aceasta reteta se folosesc cei grosi, numiti in engleza “old fashioned rolled oats”.

Cantitate: 40 cookies (doua tavi)
Va ganditi cumva sa reduceti cantitatea la jumatate?? mai ganditi-va o data!

Timp necesar:
- cantarit, amestecat ingrediente: 10-15 min
- repaus in frigider: 1h (minim 30 min)
- dat forma si copt: ~ 5+12 min

Ingrediente:
- Unt (moale) 80% grasime: 150 g
- un ou mare
- Zahar vanilat: 1-2 pliculete
- Zahar brun: 110 g
- Faina alba, pentru toate scopurile: 135 g
- Bicarbonat de sodiu: jumatate de lingurita
- Scortisoara macinata: jumatate de lingurita
- Sare: maxim un sfert de lingurita
- Fulgi de ovaz (vezi nota): 160 g
- Stafide: 150 g
- Alune de padure (prajite si sfaramate in bucati): 80 g

Metoda:
1. Intr-un vas destul de mare (care va cuprinde in final toate ingredientele) amestecati untul cu zaharul si zaharul vanilat pana devine cremos si spumos. Daca aveti un mixer, folositi-l, dureaza 2-3 minute, daca nu, bateti cu un tel. Adaugati oul si mixati inca un minut. DSC00257 copy 340x340 Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies
2. In alt vas, cantariti faina, si amestecati-o cu bicarbonatul, scortisoara, si sarea.
3. Adaugati faina in primul vas, in trei ture, amestecand cu o spatula, pana la omogenizare. Nu amestecati mai mult decat e necesar.
4. Varsati stafidele si alunele prajite in vas, si amestecati, si in final, adaugati fulgii de ovaz. Amestecati bine, pana ce fulgii stafidele si alunele sunt uniform distribuite, acoperiti vasul cu un capac sau o folie de plastic si dati-l la rece pentru o ora.  DSC00262 copy 340x340 Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin CookiesDSC00266 copy 340x340 Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies5. Preincalziti cuptorul la 180°C, pregatiti o tava mare cu hartie de copt, scoateti vasul din frigider. Cu o lingura mare, puneti in tava gramajoare rotunde de aluat. Nu trebuie sa fie perfect uniforme, si nici nu trebuie sa le formati cu mana. E bine sa ramana aerisite (daca formati bile cu mana, vor iesi mai dense) – incercati diverse variante si vedeti care va plac mai mult). Lucrati repede, mai ales daca e foarte cald in camera. Lasati 3 cm intre ele, pentru ca se vor turti putin in cuptor. (eu folosesc tava de la cuptor si incap 20 bucati) DSC00309 copy Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies6. Introduceti tava in cuptor, lasati cateva minute, si daca e nevoie, rotiti tava, pentru o coacere uniforma. Sunt gata in 10-15 minute (depinde de marime), cand marginile sunt aurii, iar mijlocul e inca putin moale.
7. Scoateti tava din cuptor si lasati cookies-urile in tava inca 5 minute, dupa care transferati-le pe un gratar. (Nu incercati sa le mutati imediat, pentru ca sunt moi si se vor rupe. Dupa 5 minute, insa, se intaresc si se pot muta)
8. Pregatiti a doua tava si procedati la fel. DSC00353 01 Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies
Puteti sa le mancati imediat sau peste cateva zile. Se pastreaza foarte bine, daca dupa ce s-au racit, le puneti intr-o cutie de plastic inchisa ermetic (puteti sa puneti un servet de hartie in cutie, ca sa absoarba umezeala).
Sunt sanatoase, fiind bogate in fibre, vitamine, minerale si antioxidanti, s.a.m.d., dar sunt si niste bombe calorice. Nu va mai spun cat de bune sunt, cred ca introducerea a fost destul de clara in acest sens. Sunt doar curioasa daca le veti imparti, sau le veti tine doar pentru voi! DSC00394 copy Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin CookiesDSC00397 copy Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin CookiesPofta buna, dragi prieteni!

PinExt Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies
pf button Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies
S-ar putea sa va placa si...
share save 171 16 Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide   Oatmeal Raisin Cookies
This entry was posted in alte cateva povestiri and tagged , , , . Bookmark the permalink.

44 Responses to Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide – Oatmeal Raisin Cookies

  1. alison says:

    hmmm,ma gindesc la ingrediente,le am pe toate…dar si kg in plus aferente!:)
    tentante prajituricile…rau!:)

    • codruta says:

      mda… sunt destul de neprietenoase pentru silueta… si e greu de mancat doar una doua…

      • Liz says:

        chiar acum le pregatesc, merg intr-o vizita diseara.
        As vrea sa stiu daca iti menti greutatea cu usurinta, sau mananci putin? Sau mananci ce vrei fara probleme? Din poza vad ca arati f bine!

        • codruta says:

          Liz, stau la aceeasi greutate de ani buni de zile, dar asta doar pentru ca am grija ce si cat mananc. Intotdeauna am fost slaba, si cand eram adolescenta, pana in facultate, chiar puteam manca oricat si orice. Metabolismul de acum, nu mai e acelasi ca atunci, din pacate, asa ca incerc sa fiu atenta la ceea ce mananc.

  2. Zazuza says:

    tare bine suna si arata :)

  3. Ralu says:

    Yammy, yammy, ce bine arata si ce pofta mi-ai facut :D

  4. Monica says:

    Pai cum tinem pasul cu tine Codruta?
    Atatea bunatati in timp asa scurt ,dar am nu am timp pe astea trebuie sa le fac,sunt bune de servici si de pachet la copii la scoala asa ca nu am sa ezit nici o clipa.
    Multumim pentru toate retetele tale si iti doresc multa inspiratie si putere de munca .

  5. Delicioasa says:

    Il inteleg pe V. :) Nu-i de mirare ca a tot dat tarcoale bucatariei :))) Foarte faini cookies

    • codruta says:

      :) mersi, dellicioaso!

      • Dora says:

        Felicitari pentru blog si pasiunea pentru paine. Te-am descoperit de cateva zile si imi place ce citesc, vad.
        Iti doresc inspiratie, cat mai multe articole, si sa ajungi cat mai curand la San Francisco.

        Te rog frumos sa-mi spui ce marca de “old fashioned rolled oats” ai folosit? Eu am gasit doar ovaz instant, dar ce-i drept nu am cautat decat in 2 magazine. Mai caut… :)
        Multumesc.

        • codruta says:

          multumesc, dora. SF pare un vis indepartat… dar cine stie, poate intr-o zi…!
          Ultima data, adica la cookies-urile din poze, am folosit fulgi de ovaz bio, de la bio markt, “bio all green”. In alte dati am luat fulgi de ovaz de la sanovita, sau ce marci am gasit la raionul de cereale / produse bio de la kaufland, auchan sau real. Sper sa gasesti si tu. :)
          codruta

          • Liz says:

            Codruta, eu iti doresc sa ajungi la SF si la alte cursuri si, mai mult, sa nu-ti pierzi speranta si sa-ti urmaresti visurile. Eu una, asa incerc sa fac, cu toate ca in fiecare zi am un vis nou si un alt exepriment!

            Am facut de vreo 3 ori cookie-surile. Super sunt. I-am dat gata pe toti. Si ultima data, in compozitia pt o tava am pus cacao (muulta), au fost superrr. Imi pare rau ca nu le-am facut o poza, s-au consumat repede si n-am apucat. Aratau si f bine, asa negre cum erau.

          • codruta says:

            Liz, as incerca si eu cu cacao, sau cu bucati de ciocolata, sau cu diverse alte ingrediente (ex banana sau applesauce in loc de unt), dar prietenul meu nu ma lasa. El insista ca asa cum le-am facut sunt cele mai bune, si nu vrea sa schimb nimic. Bine ca esti tu sa mai experimentez si sa lasi comentarii, poate le da si la altii idei. :) merci

  6. Liz says:

    Da! experimentez de numa’!
    Super ca ti-ai comandat bannetonele, le meriti din plin si sper sa ai parte de ele!
    La capitolul experimente, acum ca zici, am mai variat reteta:
    1. cand nu am avut destui fulgi si am pus jumatate de cantitate tarate de ovaz. Au iesit la fel de bune! o idee (mica mica) mai sfaramicioase.
    2. am pus bucatele de ciocolata neagra 85% tot la o tava, si cum spui si tu, prietenului meu ii place varianta originala. Dar nu-i nici o problema, de asta e bine ca ies 2 tavi! hahah
    Dar, au iesit mai bune cu cacao, bucatelele de ciocolata ar trebui cred congelate, ca s-au topit si ars pe alocuri. Mie imi place oricum, cat mai multa ciocolata, cacao intr-un dulce.
    Untul e cam pacatos, intr-adevar si ma gandeam si eu cu cel sa-l inlocuiesc, cred ca trebue ceva lichid, ca sa inmoaie initial fulgii de ovaz. Daca gasesc o varianta acceptabila, anunt!

    • codruta says:

      liz, cred ca apple butter e o varianta buna de inlocuire a untului. Am facut switch-ul asta la niste cookies cu ghimbir, iarna trecuta. (“apple butter” sunt doar mere, de preferinta zaharoase si dulci, fierte in suc propriu si facute pireu. Condimentele pot fi scortisoara, cuisoare, eventual miere, si vin. Applesauce e cam acelasi lucru, doar ca e mai lichid decat apple butter.) Ma gandesc ca un applebutter facut doar cu scortioara, ar merge la cookies-urile astea. La iarna o sa incerc. :)

  7. Liz says:

    voi incerca apple butter next time. ma gandeam ca ar merge si seminte de in, am observat cand am pregatit soaker-ul ca sunt gelatinoase – si cred ca leaga bine compozitia, dar poate schimba gustul prea mult!
    Oricum, cu reteta ta originala (care e perfecta) mergi la sigur.

  8. Lucian says:

    Arata fenomenal . Apropo , tu faci si pozele ? Pentru ca nu stiu sa sa apreciez mai mult : produsele tale de patiserie sau fotografiile de nota 10 .

  9. Elena says:

    Sambata merg la o petrecere, doi prieteni isi sarbatoresc impreuna ziua de nastere. Le-am promis ca le fac muffins si alte cookies. La alte cookies nu aveam nicio idee si uite ca acum m-ai rezolvat! :-). Imi ploua in gura si e abia luni, cred ca ma mut de la birou in bucatarie si fac teste chiar acum, sa am experienta pana sambata, nu?

    • codruta says:

      Elena, reteta asta e foolproof. :)) a facut-o o prietena care e complet pe langa in bucatarie si m-a sunat super fericita. A facut-o inclusiv mama mea (care de obicei face “la ochi” prajiturile, dar de data asta a zis ca a cantarit toate ingredientele), si mi-a dat niste cookies ca sa vad cum i-au iesit si pot spune ca as fi jurat ca le-am facut eu.
      ps. Daca iti plac stafidele, poti mari cantitatea din reteta, eu de obicei o fac.

  10. Elena says:

    Chiar este super! Nu am respectat-o intocmai din cauza lipsurilor si fulgii de ovaz pe care-i aveam eu erau un pic mai mici decat ai tai. Anyway, au iesit cele mai bune fursecuri pe care le-am facut vreodata, daca nu cumva pe care le-am gustat vreodata. Sunt pericol, tocmai ce le-am pus in frigider sa nu le mai vad, ca altfel le mananc pe toate in seara asta.
    Maine pe lumina le fac poze si scriu reteta adaptata.
    Multumesc de inspiratie!

  11. Angy says:

    Foarte bune fursecurile!
    Eu am schimbat reteta putin, am inlocuit untul cu ulei de palmier, oul cu lapte de soia(dar cred ca mergea si apa), fulgii de ovaz cu mix de fulgi, alunele prajite cu arahide neprajite(neprajite pentru ca parerea mea este ca oricum se prajesc in timpul coacerii prajiturii ). Mie mi-au placut foarte mult, am fost chiar surprinsa de rezultat. Si chiar daca in ultimul timp sunt foarte preocupata de ceea ce mananc, nu rezist tentatiei de a face paine si dulciuri in casa.
    Cu drag, Angy

  12. Kimera says:

    Buna Codruta, exceptionale fursecurile, data viitoare tb sa fac cantitate dubla, inca nu m-am invatat minte ca tu faci pt pasarele ( glumesc, bineinteles, noi suntem mai multi si mare amatori de dulciuri). Am schimbat putin, unt am pus doar 40gr, ca doar atat am avut, am completat cu ulei de samburi de struguri ca permite incalzirea la temperaturi inalte, am pus stafide si visine deshidratate, care sunt extraordinare, putin mai multa cantitate decat in reteta si migdale hidratate si sfaramate in loc de alune, am adaugat si 1/2 tsp cuisoare si 1tbs seminte in macinate, care nu cred ca au schimbat gustul.
    Abia astept sa vina si cel mic acasa sa-si spuna si el parerea.
    Saptamana viitoare ma gandeam sa fac reteta in varianta raw in deshidrator, tb sa modific cateva ingrediente, dar pastrez cantitatile tale, daca sunt multumita de rezultat postez aici reteta modificata.
    Un wk frumos si linistit

  13. adela says:

    Si eu am facut aseara cookies, sau mai bine zis le-am refacut (am mai facut de cateva ori inca inainte sa ma apuc de painici, sunt foarte bune) dar am inlocuit jumate din unt cu banane, merge dar sunt mai bune originalele, nu ma prea omor dupa gustul de banane.Data viitoare incerc cu apple butter cum sugerai mai sus.Am inlocuit si 15g de faina cu seminte de in macinate dar nu le-a schimbat gustul iar in loc de alune am pus nuci ca nu m-am pus la desfacut alune asa tarziu.

  14. Ella says:

    La multi ani, Codruta! (ca n-am apucat sa iti spun).

    Extraordinare fursecurile, le-am facut si eu, multumesc pentru reteta. Intr-una dintre dati am inlocuit o jumatate din cantitatea de unt cu banane. Gust relativ in regula, dar mirosul de banane din timpul coacerii a fost mult prea tare. Alta data am inlocuit jumatate din cantitatea de unt cu dovleac copt. Au iesit dementiale! Combinatia scortisoara – dovleac e de departe castigatoare! Cu mere inca n-am incercat, dar daca o fac, las aici un comentariu.

    • codruta says:

      Ella, nici eu nu sunt fan banane in aluat. Prietenul meu nu suporta gustul si mirosul, iar mie imi displace textura. Cu dovleac suna mai pe gustul meu. Treaba e ca nu fac foarte des aceste fursecuri, iar cand le fac am pretentia sa iasa perfecte… asa ca nu imi permit sa experimentez. Insa imi place sa primesc feedback de la tine si sa stiu ce variante ai incercat, esti mai curajoasa decat sunt eu :)

  15. Pingback: Biscuiți cu ovăz | Alexandrina Coșleț

  16. Alexandrina says:

    Și mie și soțului meu ne plac foarte mult! :) El preferă să-și bea cafeaua cu fursecuri (zice că sunt făcute una pentru alta), iar mie îmi plac cu un ceai verde. Merci pentru rețetă ;)

  17. hd56fox says:

    Azi le-a venit randul. La inceput credeam ca e numai paine pe aici, dar incet incet am descoperit ca sunt si alte bunatati. Si in loca sa fac paine , am inceput cu altele. Dar o sa-i vina timpul si ei. Maiaua mea nu are cum sa se mai rateze. Deja dupa 3 zile jumate s-a triplat, iar acum dupa inca 5 ore de la hranire s-a triplat iar. Mi-a fost frica sa renunt la secara dupa 3 1/2 zile, dar maine cand pornesc a 5-a zi o sa renunt. Creste prea tare, e de groaza.(in sfarsit cu caldurile astea am 24 grade constant in casa) Problema e ca am cuptor pe gaz si mai mult de 220 grade nu cred sa faca. Poate daca pun piatra mai jos. Acum e pe a 3-a treapta. Sa las jos de tot loc pentru lava vulcanica. Am cumparat-o deja , pana nu aveam maiaua facuta, am si tabla cu gauri (cam mari ce-i drept) si o sa-mi incerc norocul luni s-au marti, ca sa am 7 zile de cand se face maiaua. Crezi ca e ok daca scot doar vreo 220 grade in cuptor ?
    Am uitat sa spun, prajiturelele au iesit foarte bune. Mi se parea ca o sa fie cam tari din cauza fulgilor de ovaz si din cauza ca toata compozitia e cam uscata. Sau cel putin asa era la mine; nu avea din ce sa fie umeda, la ce ingrediente intra.
    M-am gandit sa fac “Painea cu gust de acasa – Simple Sourdough Bread”, crezi ca e bine, sau pentru un incepator e mai bine alta ?

  18. Corina says:

    Buna Codruta,
    Ti-am descoperit blogul de numai 3 zile si il citesc din scoarta in scoarta de atunci. Nici nu m-am gandit vreodata ca in spatele unei paini bune sta atata munca si stiinta. Pana acum am facut paine in casa, insa cu drojdie, iar rezultatul a fost destul de ok, dar nu ma dadea pe spate. M-am hotarat sa imi fac si eu maiaua mea, sa o tin la frigider, iar cand am timp sa fac painica de casa. In Germania painea e destul de buna comparativ cu cea din Romania (in tara nu prea consumam paine sau maxim o paine de 500 g pe saptamana, 2 persoane), de accea probabil si consumam mai multa.
    Insa acum am acesti minunati cookie in cuptor, tura a 2-a, miroase demential in casa si deja am mancat din prima tura cativa….excelenti, incomparabili cu cei din comert. Am folosit in loc de stafide cranberries uscati, dar cred ca si cu stafide sunt la fel de buni. Felicitari pentru ceea ce faci, ai tot respectul si admiratia mea, iti doresc ca planurile tale sa devina realitate si sa ne incanti in continuare cu bunatatile faurite de mainile tale! Succes!

    • codruta says:

      Iti multumesc, Corina, ce frumos din partea ta sa imi lasi acest mesaj :)
      De multe ori m-am gandit; oare daca as fi trait in germania as fi ajuns sa fac paine? … cine stie?

  19. lucia says:

    minunate. Am facut o portie intreaga si intr-o zi le-am terminat, eu, sotul si 2 copilasi. Sunt cele mai bune fursecuri cu cereale pe care le-am mancat.

  20. Diana B. says:

    Buni-buni intr-adevar. Prima reteta de pe blogul tau. E pe rol o maia inceputa saptamana trecuta si maine o pizza. Multumesc :)

  21. marcel_b says:

    Saru’mana pentru reteta !
    “cotrobai” de multisor prin site-ul asta grozav, am inceput cu maiaua, apoi cu painicile, mustarul …toate bune-bune ! m-ai convins si cu frusecurile astea . Felicitari ! Sincere !

  22. Flori Pintea says:

    azi am facut fursecurile, sunt delicioase (merg si calde si reci). cu siguranta mai incerc si altceva :) spor si multe retete bune!:)

  23. cami says:

    azi am vazut retzeta, le-am facuttttt….au iesit ca in poza…..si acum vin de la papat….mmmmmmm…excelenteeeee…

  24. Pingback: Oatmeal cookies! | mfantana

  25. cristina says:

    hei, fac reteta ta de mai bine de un an, ma mai trezesc cautand site-ul pt. ca in reteta scrisa de mine am scapat niste detalii. THE BEST COOKIE RECIPE,nici nu m-as deranja sa incerc altceva.toate bune!

  26. cristina says:

    tocmai mananc un fursec, inca cald, bineinteles ,pentru ca nu am putut astepta:) am vrut sa pregatesc ceva dulce si din greseala am dat de retetat ta! super delicioasa!! bineinteles ca am facut doar jumate de portie pentru ca suntem numai 2, dar cred ca mai bine te ascultam…am pus in loc de fulgi de ovaz, müsli ce aveam pe acasa, si niste curmale taiate bucati, super bune!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>