ziua 8_ paine 123 inima

Sapte Paini in Sapte Zile

Saptamana painilor, sau nici o zi fara paine

Cand pisica nu-i acasa… painile canta pe masa!
Se spune ca o paine bine coapta canta atunci cand se raceste. E melodia preferata a oricarui fauritor de paini, sau plamaditor. Am avut si eu multe care au suierat, fluierat, scartait, falsat mandre de crusta lor. Am avut si unele care au tacut chitic, ca un repros personal ca ceva nu am facut bine.
Scapand de sub control timp de o saptamana, (prietenul meu fiind plecat), mi-am facut de cap, in stilul meu caracteristic. Am intors casa cu fundul in sus, m-am apucat de o gramada de lucruri pe care nu am reusit sa le finalizez, dar activitatea principala, in jurul careia toate celelalte s-au invartit si si s-au organizat, a fost facutul painii. Nu la scara larga, ci asa, incet incet, cate una pe zi, insa cu un scop precis fiecare. Am testat niste faini noi, am experimentat niste formule inventate, am exersat formele, am incercat formule noi.
Am vrut sa-mi simplific putin munca, si am folosit maia lichida la aproape toate painile. Am tinut maiaua in bucatarie, hranita dimineata si seara, in proportie de 1:3:3, sau 1:4:4, in zilele mai calde. Unele retete le-am luat din carti, sau de pe blogurile membrilor TFL, altele le-am combinat si le-am adaptat. Am incercat sa le planific in asa fel incat sa le pot coace dimineata devreme, dar am intampinat o problema la cele doua de secara. Una peste alta, a fost o saptamana buna, chiar distractiva as spune, cu multa paine in casa. Ce am facut cu ele, va intrebati? Pai le-am facut cadou, ca doar nu puteam sa le mananc pe toate! Si nu oricui, ci unor persoane dragi, la care ma gandeam de mult. Persoane apropiate, care s-au bucurat, si care au trecut cu vederea ca painile au fost pozate, taiate si ca lipseste cate o felie sau un colt…
Luni. Am inceput cu painea pe care prietenul meu a luat-o pe drum. O paine 50% integrala, 50% alba, cu germeni de grau prajiti, care sa se pastreze bine timp de o saptamana (in conditii dificile: in rucsac, in soare, ploaie etc.). Mi-am oprit un sfert de paine si mi-a placut foarte mult. Am avut temerea ca va fi prea dospita, pentru ca programul m-a obligat sa o las in frigider 21 ore, dar nu a fost asa. O formula de tinut minte, care probabil va deveni o rutina. Marti. Am vrut sa repet aceeasi formula, cu secara in loc de faina integrala. Am folosit seminte de fenicul prajite si sparte, care au umplut casa de aroma. Totul a decurs minunat… pana la ora 0:00 noaptea, cand, inainte de a ma culca, mi-a venit ideea sa verific aluatul din frigider. Ei bine, aluatul cerea sa fie copt, ASAP. Puteam sa dorm linistita, si dimineata sa am un aluat prea dospit si o paine ratata, sau… puteam sa preincalzesc cuptorul si sa coc painea, in speranta ca nu va fermenta prea tare. Ah… ce nu facem noi pentru painile noastre! Am aprins focul in cuptor, mi-am pus timer, am motait in fata calculatorului, si cand a fost timpul, am copt painea. Crestaturile nu au fost grozave, somnul si oboseala si-au spus cuvantul, dar una peste alta, painea a fost salvata, si a doua zi a fost daruita unei persoane foarte dragi, o mare doamna. A mancat o felie imediat, iar reactia a fost spontana si magulitoare. Mi-am oprit si mie un colt si cand am gustat-o… aproape ca mi-a parut rau ca am dat-o, asa de buna a fost. Dar nici o problema, formula e scrisa, salvata, si o pot repeta oricand.
Miercuri. Cu toate painile din ultima vreme, era firesc sa ramana niste felii de paine mai vechi prin casa. De mult timp am pus ochii pe o reteta (de fapt pe mai multe, pe care le-am combinat), si a fost numai bun momentul ca sa o incerc. E o formula care foloseste paine veche, introdusa in alutatul nou. E cel mai bun mod de a folosi resturile de paine. Aluatul s-a lucrat usor, painea dospita o noapte in frigider, rezultatul surprinzator. Nu voi face din aceasta formula painea mea zilnica, dar e bine de tinut minte, la nevoie. Painea a ajuns la mama mea, mai putin doua felii pe care le-am tinut pentru mine. Cu aceasta paine, mi-am invins si frica de boule si de painile rotunde, in general. Cu putin exercitiu tehnica se poate imbunatati si cred ca am facut un pas inainte.
Joi. Painea de joi e o poveste frumoasa, ca si persoana careia i-am daruit-o. O doamna blonda, pe care o respect si o admir. Am facut doua paini micute, una rotunda si una ovala. Paini cu stafide aurii si fulgi de ovaz. Interesant experiment, aluatul chiar s-a comportat in mod ciudat, asa cum au povestit si altii. Painea rotunda a primit un desen cu un ciorchine de strugure, prima mea paine cu stencil. Am daruit-o intreaga, fara a o taia si a fost foarte bine primita, cu atat mai mult cu cat a fost un cadou neasteptat. Pe cea ovala am feliat-o si am pus-o in congelator. Nu am gustat-o inca, dar pot aprecia din vedere ca e o paine gustoasa.
Vineri. Dupa painea 50% integrala de luni, painea 50% secara de marti, am vrut sa duc lucrurile mai departe, si sa incerc o paine 50% integrala si 50% secara. Maiaua fiind insa alba, si neavand dorinta pe moment de a o transforma in secara, am decis sa folosesc aceeasi tip de maia ca la celelate doua, rezultatul fiind 50% integrala, 40% secara, 10% alba, cu germeni de grau si seminte de fenicul prajite. O bogatie de arome. Din pacate, nu am dospit-o suficient, ar fi trebuit sa o las toata noaptea in frigider, dar am copt-o seara, dupa 2-3 ore de retardat la rece. S-a rupt la crestaturi, si nu a crescut asa cum ar fi trebuit. Am decis sa o tin pentru mine, mai ales dupa ce am gustat o felie. :) Formula e minunata, am lucrat surprinzator de usor aluatul, data viitoare sper ca voi aprecia mai bine timpul de dospire.
Sambata. Sambata a fost o zi plina. Lipsita de inspiratie, si fara ingredientele pe care le-as fi dorit la indemana, am ales sa fac o paine simpla, alba, in stilul painilor Vermont din cartea lui Hamelman. Sunt paini care nu dau gres niciodata. Am avut o faina alba noua, bio, tip 00 si am fost curioasa sa o incerc, dar am adaugat si 10% integrala si 7% secara. A iesit o paine rotunda, micuta si draguta, care a cantat si a cantat… pana ce s-a fisurat toata coaja de pe ea. Painea asta a mers cadou la bunica mea, gest care a impresionat-o si a fericit-o. Bunicile stiu sa aprecieze astfel de daruri, si m-a facut sa ma simt bine. Mama mea, prezenta la dar, a mancat o felie si a exclamat: “uai, ce buna e!… asta e cea mai buna pe care ai facut-o pana acum!”
Duminica. Duminica a fost din nou o zi incarcata, cu multe treburi de facut, dar am vrut neaparat sa fac o paine pentru sora mea (care traieste de cativa ani in Franta, maritata cu un francez), pe care sa i-o trimit prin mama, cu avionul. Ce paine poti face ca sa impresionezi un francez?? Am avut in minte tot felul de paini, cu seminte, cu fructe uscate, cu masline, dar toate mi se pareau pretentioase si nu pe gustul oricui. Imi trebuia o paine simpla, dar buna, dar vroiam sa fie una pe care nu am mai facut-o de mult si de care nu am scris pe blog. Nu aveam nici o idee, timpul trecea si nu ma puteam hotari. Ca sa fie neajutorarea completa, eram in a doua zi in care conexiunea la internet era moarta, deci fara surse de inspiratie online, asa ca am luat cartea mea favorita in brate, si dupa cateva pagini rasfoite am gasit raspunsul. O simpla si pura “pain au levain”. Nu mi-a venit sa cred ca am uitat de ea si nu am facut-o in ultima vreme. Am scalat rapid formula, am pregatit maiaua, si abia noaptea tarziu am ajuns sa coc painea. Ca sa nu stau de pomana intre timp, am pregatit si aluatul pentru painea de a doua zi, pentru intoarcerea prietenului acasa. Pentru el am ales sa fac o paine dupa formula 1,2, 3, pentru ca aveam multa maia lichida in stare impecabila, care cerea sa fie folosita imediat. Formula asta e simpla si buna, incat nu mi-am batut capul sa caut altceva. Asa ca am avut doua aluaturi diferite, in doua vase diferite, cu S-F in minute diferite, a fost o “distractie”. La un moment dat nu mai stiam care aluat pentru cine e, si la care am de facut S-F. In final, le-am biruit si le-am pus sa cante. Painea pentru sora mea a fost coapta seara, ca sa fie rece dimineata cand urma sa fie pusa in bagaj. A crescut in cuptor de am crezut ca explodeaza. Desi initial nu am vrut sa o tai, nu m-am putut abtine, si am taiat-o in doua ca sa vad cum arata. Am realizat ca am o placere deosebita cand incep o paine. E o surpriza, ca o cutie pe care o deschizi fara sa stii ce e inauntru. Taiatul unei paini si gustatul ei, mi se pare mie ca, completeaza procesul de faurire. Pe aceasta nu am gustat-o, dar astept feedback de la consumatori.
Painea gandita initial pentru Prietenul, finalizata luni dimineata a fost din pacate, prea mult dospita, probabil cu o ora suplimentara de somn. Cand m-am trezit, aluatul cerea sa fie / sa fi fost / copt. Pana am preincalzit cuptorul a mai trecut o ora, si aluatul incepea deja sa colapseze. Pacat, pentru ca era foarte frumos crescut. Nu a mai avut capacitate sa creasca in cuptor, iar structura miezului ar fi fost mult mai buna, daca as fi copt-o la timp. Cu toate astea, a iesit insa destul de frumusica, iar coaja a crapat peste tot, iar cand am taiat-o au sarit bucatele in toate partile. O schimbare de ultim moment m-a facut sa daruiesc painea aceasta matusii mele, care mi-a adus cele mai bune caise din gradina ei de la tara, caise mari, coapte si multe, pentru dulceata. Dar la dar… “spread the love”!

Aceasta a fost saptamana mea de “timp pentru mine” si acestea sunt painile mele, pe care vi le daruiesc, una cate una. Sunt multumita de escapada mea. Recunosc ca e o activitate destul de epuizanta si sa faci cate o paine in fiecare zi nu e o treaba foarte simpla, dar e un fel de oboseala placuta, mai ales daca rezultatul e pe masura asteptarilor. Altfel, poate deveni destul de frustrant… Formulele fiecarei paini si mai multe poze pentru fiecare, le veti gasi in posturile care vor urma.
Pana atunci, amestecati apa, faina, sare si faceti paine!
Pe curand, dragi prieteni.
Trimit acest post catre Susan, la Yeastspotting, pentru 29 iulie 2011.