bienala de arta 2011

Venetia vazuta prin ochii mei

Am vizitat Venetia de sase ori pana acum. In primul an, acum mai bine de 10 ani, a fost o excursie de scoala, 5 studenti insotiti de profesor, am stat 3 zile si am facut un tur de forta si am vizitat toate muzeele si bisericile si insulele de langa. Am aleargat dintr-un loc in altul pana ne-am zapacit. Nu am inteles mare lucru din Venetia si in ultimele ore cand am avut program liber m-am pierdut cu harta in mana. In urmatoarele 2 dati am fost cu excursii organizate si am vizitat bienalele de arhitectura, dar am stat pe Lido di Jesolo. Foarte economic, ce-i drept, dar nu tocmai Venetia. Am avut parte si de aqua alta, si de ploaie si de frig si de umblat in cizme de cauciuc. A patra oara am stat doar o zi, in drum spre Florenta, in prima vacanta facuta impreuna cu prietenul meu. Fiecare excursie a lasat alte amintiri si impresii. Labirint, apa, arta, textura si culoare.
Abia a cincea oara, in 2008, am avut o vacanta adevarata, relaxata, in care am cunoscut Venetia asa cum nu am facut-o in vizitele precedente. Am fost doar eu cu prietenul meu, am stat la un hotel foarte dragut, in buricul targului, nimeni nu ne-a grabit, nu a trebuit sa alergam ca sa prindem vaporul seara sau sa vedem nu stiu cate muzee ziua. Am avut timp si de bienala, dar si de plimbat aiurea pe strazi, pana seara tarziu. Venetia vazuta astfel e fascinanta, dar plina de contradictii. E o mare scena, iar turistii sunt actorii. Totul e un show pus la dispozitia turistilor, dar un show liber sustinut de turisti.
Anul acesta am avut clar confirmarea acestui fapt. Venetia acum a fost invadata de turisti, mai multi si mai galagiosi ca niciodata. Grupuri, grupuri de americani, asiatici, francezi, pensionari si rusi. Acesta a fost primul soc pe care l-am avut cand am coborat din vaporetto. Strazile si pietele principale au fost pline pana la refuz de oameni. La inceput ni s-a parut sufocant, si nu atat faptul ca erau multi, ci ca umblau in grupuri mari, dar apoi ne-am obisnuit si am invatat sa ii evitam cat de cat. Nu am tinut neaparat sa vizitam locurile considerate “atractii turistice”, pe care le-am vazut cu alte ocazii. Ne-am creat trasee pe strazi mai putin umblate si ne-am simtit bine. Am vizitat bienala de arta, si cateva muzee pe care nu le mai tineam minte. Am locuit intr-un apartament inchiriat intr-o zona linistita. Am umblat foarte mult in toate directiile, urmarind show-ul care se desfasura in jurul nostru, din care, probabil, faceam si noi parte. Am reusit sa nu cadem prada capcanelor frumos ambalate la tot pasul. Mancare, haine, suveniruri, accesorii, falsuri, muzica, gondole, reclame, totul scump, mult prea scump si oameni, multi, mult prea multi. Venetia este un mister, un fel de circ fascinant, dar trist. Un circ ce nu doarme niciodata, ce nu isi da masca jos. Cum ar arata San Marco fara turisti? Cum ar fi sa treci pe Rialto fara sa ii croiesti cu greu loc prin multimea de oameni? Cum ar arata Venetia dupa circ?
Aflata acolo, m-am intrebat ce caut acolo. Cand am plecat, am avut un nod in gat, un regret ca plec si o dorinta intensa de a reveni. Venetia arata publicului fata care rade, totul straluceste si iti fura privirea, dar daca stai sa observi, sa te uiti in spatele mastii ridicole, e imposibil sa nu simti tristetea care se scurge prin spatele zidurilor, prin fiecare barca goala care se izbeste toata noaptea de mal. Venetia, in spatele cortinei, e singura si neinteleasa. As vrea sa ma intorc si sa ii spun ca as iubi-o si fara masca.

Cu asta am terminat povestile si vacanta, si ma intorc la mesajele voastre si la paine. Pe curand, dragi prieteni.