mop5

O placinta si o poveste. La gura sobei.

           Povestea incepe asa:
          E vara anului 1978, luna iulie, tabara de la Scarisoara. Un copil de 10 ani pleaca din tabara intr-o dimineata, insotit de un tanar adult, in drumetie pana la pestera de gheata Scarisoara. Un drum de 3 ore dus intors, un drum batatorit in fiecare an de cei aflati acolo in tabara. Drumetia aparent banala devine peripetie in momentul in care copilul nostru si adultul insotitor hotarasc sa nu urmeze drumul firesc, prin Garda de Sus si apoi prin padure, pe poteca cu marcaj, ci sa-si croiasca propriul traseu, o scurtatura imaginara direct prin mijlocul padurii. E cald, e soare, e dimineata inainte de pranz… e ciripit, veselie si ras.. what could possibly go wrong?
          Dupa cateva ore de mers si mers si mers anapoda, se intuneca brusc si incepe sa ploua. Cei doi sunt prinsi in padure, in ceata, ploaie, fara carare, fara marcaj, fara cea mai mica idee unde se afla si incotro s-o apuce. Cel mai probabil se plimba in cerc de ceva vreme. Copilul e in sandale, pantaloni scurti de piele si tricou fara maneci. Ploaia si frigul ii ingheata sufletul. Foamea incepe sa ii roada stomacul. Dintr-o data, in mijlocul padurii, prin ceata, se zareste un adapost: o casa mica, cu o usa mica si un geam mic, cu o soba cu horn din care iese fum, o casa-aratare desprinsa din filmele de groaza. Cei doi bat la usa si cer voie sa se incalzeasca putin la caldura sobei. Nu se stie cine sunt cei ce locuiesc in acea casa, dar cert e ca sunt oameni buni, muncitori si necajiti. Nimic de-a face cu filmele de groaza. Traiesc intr-o singura camera, care e si bucatarie si dormitor, un barbat si femeia lui. Oameni simpli, tacuti.
          Copilul nu vede nimic din jur, decat soba calda, iar pe soba, un blid cu placinte. Femeia coace placinte, direct pe plita de la soba, le intoarce pe ambele parti, si le tine la cald, una peste alta, pe farfuria de pleu.

placinta 02

          Imaginati-va un copil subtirel, cu capul blond ud si hainele ude si pielea de gaina, dardaind si clantanind din dinti, ratacit in padure, mort de foame, care ajunge intr-o casa calda cu soba si foc… imaginati-va fata acestui copil, crescut la oras, cu ochii holbati in blidul de placinte fierbinti. Ochi mari albastri cu gene lungi, fara sa clipeasca, pierduti in mormanul de placinte aburinde.
          In scurt timp, ploaia se opreste, barbatul le da indrumari incotro e pestera, cei doi sunt gata de drum, dar inainte de a pleca, femeia se uita la copil si il intreaba: ti-e foame? vrei o placinta? Acesta e momentul cel mai fericit al povestirii. Momentul cald si bun in care maini flamande de copil apuca o placinta, sufla in ea grabit, probabil, ca-i prea fierbinte pentru mainile lui inghetate, si o duce la gura cu ochii inchisi de placere.

placinta 03

          Daca a primit si tanarul companion o placinta, sau nu, daca copilul a primit una sau doua.. asta nu se mai stie. Cateodata, cand ascult si reascult povestea, ma intreb daca exista casa aceea si acum, daca a fost o zana sau o femeie reala… dar stiu ca a fost o femeie reala, caci povestea nu se termina aici. Inainte de a-si lua ramas bun de la cei doi calatori, femeia ia o punga de faina, goleste faina intr-un castron, si umple punga cu branza. O branza faramicioasa, sarata si mirositoare, indesata in punga de hartie cu urme de faina, rupta din putinul a doi oameni saraci, muncitori si tacuti.
          Dupa 30 de ani, copilul povesteste cu lux de amanunte toata povestea. Cum era imbracat, cat de frig si ceata era, cum a aparut casa aceea din nimic, cat de mici erau geamul si usa, cum a mancat branza mirositoare direct din punga, rupand bucati cu degetele…inainte de a ajunge la pestera (caci, da, au ajuns si la pestera, si apoi inapoi in tabara, pe inserat) dar mai ales povesteste, cu sclipiri in ochii mari si albastri, cum erau placintele acelea fripte pe soba. Moi si calde, pline de branza, cu un aluat subtire, auriu, mari cat farfuria. Mari cat foamea de copil flamand. Si copilul, barbat acum, ofteaza.
          Iar eu, ascult povestea, ma prapadesc de ras, caci e relatata cu mult mai mult umor decat am scris-o eu. Am auzit-o de cateva ori in ultimii ani, pe cand inca nici nu ma gandeam ca as putea reconstitui din amintirile de copil o placinta care sa semene cu aceea. Nu ca n-as fi vrut… dar detaliile se opreau la: “a fost cea mai buna placinta pe care am mancat-o vreodata, era subtire, coapta pe plita si era cu branza inauntru, crocanta si moale in acelasi timp” … hmmm… faceti voi o placinta din asa descriere, daca puteti. Eu una, n-as risca sa concurez cu asa amintiri.
          Dar intr-o zi, ma plimbam din blog in blog. Nu tin minte traseul, stiu ca am trecut pe la Zazuza si am salutat-o… dar de-acolo, cum am ajuns la Gabriela, nu mai stiu! Cert e ca am nimerit in mijlocul placintelor de la mama Luta. Si mi s-a aprins un bec in cap. I-am povestit imediat lui V, care a strigat cu un zambet: “astea sunt!” N-am mai avut scapare sau clipa de ragaz pana nu le-am facut. Din ziua aceea si pana azi, am copt zeci de placinte… chiar si 8 pe zi. Prima tura de aluat a fost cu drojdie, dar apoi am lasat reteta deoparte si am compus propria-mi formula… la ochi si la mana. V a zis ca e mai fraged aluatul in tura a doua, ca se topeste in gura si prin urmare, tura a doua a ramas de capatai. Am notat-o in mare pe hartie si am refacut-o, cantarind toate ingredientele, ca sa pot sa v-o redau exact (stiti voi… “faina cat cuprinde” si “apa la ochi” nu sunt tocmai expresiile mele favorite).
          Deci, cei care vor reteta originala, care a fost sursa de inspiratie, aluat cu drojdie… directia “mama Luta” pe blogul Gabrielei. Multumesc, Mama Luta, multumesc, Gabriela!
          Cei care vor sa foloseasca din plin maiaua, surplusul de maia, sau maiaua refrigerata, va dau mai jos reteta adaptata, modificata, facuta si refacuta.
          Cu o rugaminte, insa: hraniti cu o placinta un copil flamand. Un copil, care intr-o zi va deveni barbat. Un barbat care va cauta tanjind in lumea larga o anume placinta si o anume fata. De vis amandoua.

placinta 01

Ingrediente pentru aluat:
- Maia (cat de cat proaspata): 60 g
- Apa 70 g
- Iaurt: 60 g
- Oua: 100g (doua oua mici)
- Faina alba (Hajdu BL55): 315 g
- Sare: 6g
- Ulei de floarea soarelui: 30g (merge si 20g)
  • Dizolvati maiaua in apa, adaugati iaurtul ouale si bateti bine cu telul.
  • Adaugati faina, amestecati si lasati sa stea 15-20 de minute.
  • Adaugati sarea si amestecati cu mixerul pana ce glutenul e mediu dezvoltat. Daca aluatul e prea moale, mai adaugati o lingura de faina.
  • Adaugati uleiul, putin cate putin, mixand de fiecare data, pana ce aluatul absoarbe uleiul (cam in 3-4 ture)
  • Glutenul trebuie sa fie bine dezvoltat, aluatul elastic si fin.
          Cantitatea de aluat e pentru 12~15 placinte cu diamentrul de 22-24 cm. Daca nu folositi tot aluatul odata, dupa ce l-ati “framantat” (adica mixat cu mixerul), impartiti-l in doua. Lasati la temperatura camerei bucata pe care o folositi in ziua respectiva. Ce nu folositi, depozitati in frigider, intr-o cutie de plastic  cu capac. Va dospi lent, la rece, pana a doua zi, cand veti face tura a doua de placinte.
          Puneti aluatul pe care urmeaza sa il folositi intr-un loc caldut si asteptati sa dospeasca. Cantitatea de maia inoculata e destul de mica, deci timpul de dospire va fi lung, minim 4-5 ore. (de ex, faceti aluatul dimineata, si placintele la pranz. Sau faceti aluatul la pranz, si placintele seara). Daca va grabiti, folositi din start mai multa maia (ex 100 g, reducand cantitatea de apa si faina in consecinta).
          Aluatul acesta e destul de iertator. Poate fi insuficient dospit, si placintele vor iesi delicioase. Poate fi si usor prea dopsit (de ex… la mine a stat doua zile in frigider, si bulele mari de aer aratau ca e prea dospit), si placintele vor fi delicioase (desi va recomand sa il folositi cand e dospit corect, am probat toate variantele de dospire si n-am avut plangeri).
          Daca tineti post, faceti aluatul doar din apa, faina, maia, sare, ulei, adaptand cantitatea de apa, in asa fel incat aluatul sa nu fie foarte ud, dar nici dens.
Ingrediente pentru umplutura:
- Branza de burduf de oaie (recomand Unilact, am folosit si Napolact si comparativ, afirm ca: in timp ce prima s-a copt frumos, inclusiv in zonele unde branza a iesit din aluat, a doua s-a topit, a curs, iar gustul a fost inferior fata de prima)
          Daca tineti post, folositi la umplutura mere rase cu zahar si scortisoara (stoarse de zeama), sau varza cruda rasa cu sare si piper (stoarsa de zeama). Sau de ce nu, dovleac ras cu zahar si scortisoara? As merge asa de departe sa afirm ca puteti sa nu folositi umplutura deloc, doar sa le presarati cu sare, boia sau alte condimente. N-am incercat, imi dau doar cu presupusul.
           Dar pentru mine si povestea mea, branza de burduf e de neinlocuit.
          Cand sunteti gata de facut placinte si aveti toate umpluturile pregatite, luati (luati inseamna: taiati cu cutitul, cu foarfeca, sau rupeti cu mana) din aluat o bucata de 45-50g (cam cat un ou). Aveti doua optiuni. Sau manjiti blatul de lucru cu ulei si intindeti placinta pe blat, sau alegeti varianta lenesa si comoda, si folositi o farfurie plata in loc de blat. Adica, luati o farfurie plata (fara denivelari, santulete sau modele in relief), turnati putin ulei in ea si asezati bila de aluat in farfurie (sau pe blatul uns cu ulei, daca nu va place varianta lenesa). Presati cu degetele pana faceti un disc de aproximativ 15 cm diametru. Puneti branza de burduf din belsug in mijloc si strangeti marginile aluatului peste branza, sigiland bine si avand grija sa nu prindeti aer inauntru.
making of placinte 02Apasati din nou cu degetele incet incet pana aluatul se lateste si devine un disc mare si subtire (~22-25cm diametru). Toata operatia dureaza ~2 minute.

making of placinte 01

          Undeva intre timp, cu o mana curata, puneti o tigaie (daca aveti de fonta e grozav, daca nu, una de clatite) pe foc mediu, la incins. Ungeti tigaia cu un servetel imbibat in ulei (nu e nevoie de mai mult de atat, aluatul oricum e uleios). Luati placinta si asezati-o in tigaie si intre timp ocupati-va de aluatul de placinta nr. 2. Cand prima placinta e rumenita pe o parte, intoarceti-o pe partea cealalta si lasati-o sa devina aurie.

making of placinte 03

          Ati prins ideea. Le faceti pe rand, le scoateti pe o farfurie calda, una peste alta. La sfarsit, aveti de spalat doar farfuria folosita pe post de blat. Simplu, eficient si rapid.
          Asta e povestea placintelor. Placinte vechi de 30 de ani, ce asteptau sa fie descoperite si povestite. Placinte cu suflet, cu amintiri, rasete si emotii. Sa le mancati cu placere si daca aveti ocazia, nu uitati sa hraniti un copil. Va multumesc.

placinta 04

          Trimit acest post la Susan de la Wild Yeast, pentru galeria saptamanala de paini de pe YeastSpotting din 9 dec. 2011

placinta 05