Impresii – Atelier de paine februarie 2012

Pareri personale dupa Atelierul de Paine de la Timisoara, din 11 februarie 2012
          Dupa ce v-ati facut o idee in mare despre cum a aratat atelierul de paine, prin imaginile pe care le-am pus in articolul trecut, nu-mi ramane de povestit decat cum am perceput si trait eu toata experienta asta.
          Am mai spus, dar e bine sa mai reptet o data, nu m-am ocupat de organizarea atelierului. Toata logistica si toata organizarea a fost facuta de Camelia Minisan si numai ea stie cata bataie de cap, truda si energie e in spatele unui astfel de eveniment. Ceea ce va povestesc in continuare este ceea ce am trait eu, in zilele dinaintea atelierului si la atelier si cum am vazut eu, prin ochii mei, toata povestea.
          Atelierul a fost gandit sa puna accente pe tehnica si pe pasii care trebuie urmati in momentul in care faci paine cu maia si am eliminat partea finala, cea cu coptul painilor, urmand ca fiecare participant sa faca acest lucru acasa, in cuptorul propriu. Daca atelierul s-ar fi intins pe 7-8 ore, probabil ca l-am fi gandit altfel, am fi copt painile in cuptorul restaurantului si lucrurile ar fi fost mai simple, cel putin pentru mine. Stiind insa ca timpul e scurt si ca ne vom concentra doar pe maia si pe aluat, fara sa se ajunga si la produsul final, am considerat ca e necesar ca lumea sa manance paine, sa guste painea despre care vorbim in cadrul atelierului. Ce atelier de paine ar fi acela in care nu se mananca paine? In situatia data, solutia care mi s-a parut mie cea mai buna a fost sa fac eu paine pentru toata lumea, paine care sa se serveasca in cadrul pauzei de masa de la pranz.

atelier paine poza 137

          Buuun, deci care a fost munca mea inainte de atelier? Cu cateva zile inainte, mi-am facut o schema pe hartie, o impartire pe zile si pe ore a ceea ce am de facut: cand trebuie sa pregatesc maiaua pentru paine, cand trebuie sa pregatesc maiaua pentru participanti si, mai ales, cum inmultesc maiaua mea de 50 g, in asa fel incat sa ajunga pentru toata lumea. Matematica a fost partea simpla. Partea complicata a venit cand m-am pus sa pregatesc painile. Eu nu am lucrat niciodata cu mai mult de 2 kg de aluat, iar acum m-am vazut pusa in situatia de a lucra cu peste 5 kg de aluat deodata. A fost o experienta interesanta, cu o doza de stres, recunosc, dar foarte binevenita pentru mine, personal. In seara dinaintea atelierului, dupa ce am pregatit aluatul de paine, l-am impartit in bannetoane si l-am lasat la dospit la rece, m-am intalnit cu Camelia la restaurant si am cantarit prefermentul pentru “elevi”. Daca asta nu va spune mare lucru, poate 7 kg de preferment, impartit in 40 de pahare, va spune :)) Da, a luat ceva timp si treaba asta. Faina, apa, sarea au ramas de cantarit a doua zi dimineata, si greul l-a dus Claudia, eu doar am ajutat-o un pic, caci eram cu ochii la paricipantii care incepeau sa soseasca, cu gandul la painile ce trebuiau coapte si la zecile de pahare cu preferment, mutate de urgenta langa calorifer, ca sa se activeze mai repede.
          A fost un volum mare de munca si putin somn in cele doua zile dinainte si am trait foarte intens fiecare pas. Abia dupa ce s-a terminat atelierul si au trecut cateva zile, mi-am dat seama ca multe lucruri pe care eu le-am considerat nereusite la momentul respectiv, au trecut de fapt nebagate in seama de restul lumii. Painile coapte la atelier au fost putin cam arse (nu stiu daca am spus ca le-am copt intr-un cuptor pe lemne, cu vatra, un cuptor pentru pizza, si nu pentru paine (cu temperatura prea mare, greu de reglat, fara aburi, etc). Prefermentul pregatit cu o seara inainte a stat intr-o incapare rece si nu s-a activat suficient pana la ora inceperii atelierului, ceea ce a facut ca aluatul sa fie destul de inert si fara crestere in volum de la un SF la altul, si tot felul de alte detalii pe care eu le-am observat, si care m-au necajit, panicat si nemultumit pe moment, dar care de fapt nu au avut influenta asupra desfasurarii atelierului.
          Am avut emotii si trac, pentru ca nu sunt obisnuita sa vorbesc in fata unui numar mare de oameni si ma emotionez destul de usor. Dar cei prezenti au fost asa de draguti, asa de zambitori si deschisi, incat nu pot decat sa le multumesc pentru sustinere si pentru incurajare. Oamenii au fost atenti, au pus intrebari concrete, s-au concentrat si s-au straduit sa retina cat mai multe informatii si s-au facut ca nu imi observa balbaielile, roseata din obraji si stanjenela. Acum as putea afirma ca data viitoare voi sti la ce sa ma astept si probabil, voi fi mai relaxata.
          Am facut formula “Paine cu gust de acasa”, pana la faza shaping-ului inclusiv. In timpul liber dintre autolyse, framantat, SF, etc, am vorbit despre cuptor, aburi, piatra de copt, despre scoring si despre ustensile, despre maiaua matura si despre preferment. Am dat maia proaspata tuturor participantilor doritori si le-am explicat cum trebuie sa o intretina in continuare. Cele 4 ore au zburat ca gandul, si m-au lasat cu regretul ca nu am terminat de spus tot ce as fi vrut sa spun.

atelier paine poza 68

          Ce as schimba data viitoare? In primul rand, cred ca daca ar fi fost un grup mai restrans de oameni, as fi putut interactiona mai bine cu fiecare. 35 de oameni par putini ca cifra, dar adunati laolalta, sunt multi. Mi-ar fi placut sa pot sta de vorba cu fiecare, sa ii supraveghez si sa ii indrum la fazele importante de framantat, S-F, shaping. Mi-ar fi placut sa urmaresc miscarile fiecaruia si sa pot interveni unde e cazul.
           Probabil ca nici angajamentul de a face painile pentru pranz nu a fost cel mai inspirat lucru. Data viitoare m-as limita la doua paini, pentru gustat, si le-as coace acasa, pentru ca stresul de a lucra cu un cuptor strain a fost mult prea mare.

cuptor paini

          Ar mai fi si alte lucruri pe care acum le-as face altfel, dar sunt minore si rezolvabile in viitor. Una peste alta, a fost o experienta bogata pentru mine, cu foarte multe “first time” si limite depasite. A fost prima oara cand am vorbit in public despre paine. A fost prima oara cand am lucrat cu peste 5 kg de aluat, prima oara cand am facut shaping consecutiv pentru 7 paini, prima oara cand am copt painile intr-un cuptor cu foc, prima oara cand cand am aparut la televizor, prima oara cand alte persoane in afara de familia mea au mancat paine facuta de mine… si poate mai sunt si altele.
          Ceea ce mi-a placut enorm, si e un sentiment pe care nu aveam cum sa il banuiesc sau sa il anticipez, a fost atmosfera creata de caldura participantilor si interesul aratat. Toata oboseala si panica dinainte au fost sterse de faptul ca lumea s-a simtit bine, a invatat ceva si a lasat feedback pozitiv.
Behind the scene:
          La sfarsitul atelierului, am reusit sa scap pe jos borcanul cu maiaua de secara. Maiaua mea de secara, singura pe care o aveam. Borcanul s-a facut tandari, si maiaua s-a imprastiat printre cioburi. M-am necajit pe moment, dar mi-am revenit repede, caci puteam oricand sa cer de la cineva (Andrea, m-am gandit la tine in momentul ala) deci nu era chiar grav. Insa, invatatura de minte, nu se scoate in public maiaua mama, originalul trebuie sa stea acasa, in public isi face aparitia doar o copie. Ce am facut pe urma? Am venit acasa, am luat frumos o bucata uscata de maia de secara (doamne ajuta cu back-up-ul, v-am spus eu ca e util!!!), am pus-o la hidratat in apa, am facut o vraja si am zis trei vorbe secrete (adica am pus faina si i-am zis “hocus pocus te transforma!”) si a doua zi seara, aveam din nou maia de secara proaspata si viguroasa. Ceea ce mi-a dovedit inca o data, ca maiaua uscata se poate activa, ca e bine sa ai un back-up, si ca maiaua e pretioasa, trebuie tratata cu mai multa grija.
atelier paine poza 191
borcanul cu maia de secara, spart la scurt timp dupa ce a fost facuta poza. ouch!

 

maia secara

si maiaua de secara, rehidratata, reactivata, la doua zile dupa atelier. happy again!
          Nu ma intrebati de ce, dar printr-un concurs de imprejurari, nu am apucat sa gust din painea pe care am copt-o la atelier. Dar am copt doua paini, de proba, cu o zi inainte, ca sa vedem cum functioneaza cuptorul. Ceea ce m-a mirat foarte mult a fost ca painea nu a avut gust de lemn, de foc, de vatra. Intre painea coapta acasa si painea coapta acolo, eu nu am sesizat diferenta de gust. Oricum, nu una notabila. Nu am explicatie pentru asta, ma asteptam ca macar coaja sa aiba o aroma aparte, dar eu nu am detectat altceva decat gustul bun, dar familiar. Are cineva o idee cum se face ca…?

paini proba

(poza facuta de Camelia, painile de proba)
          In timpul atelierului, a aparut televiziunea locala. M-am trezit cu microfonul sub nas, raspunzand la intrebari despre paine, in timp ce framantam aluatul. Abia dupa ce echipa tv a plecat, mi-am dat seama ca nici macar nu am pomenit de blog. Puteam sa imi fac si eu un pic de reclama, ca mi-a servit intrebarile la fileu: “ce recomandati telespectatorilor care vor sa faca paine? de ce au nevoie? cu ce ii sfatuiti sa inceapa?”  pai da, acum raspunsul e simplu: “codrudepaine.ro”… atunci am zis vrute si nevrute, dar nici o aluzie la blog… :(
          Cam asta e povestea atelierului. Multumesc tuturor celor care au facut posibila existenta acestui atelier de paine, organizatorilor, Camelia si Claudia, restaurantului Filiberto (multumiri speciale lui Cristian, care a copt painile si a facut o mancare delicioasa), tuturor participantilor si nu in ultimul rand lui Denis Kappel, fotograf, a carui prezenta a fost foarte discreta si profesionala. Astept cu nerabdare urmatorul atelier!
PS. pentru cei care doresc sa isi cumpere bannetoane, Camelia a preluat initiativa si s-a oferit sa se ocupe de o comanda comuna, gasiti detalii pe site-ul ei, mai exact aici (click). Eu, impreuna cu niste prieteni, tocmai mi-am comandat cateva bucati noi, si a fost o placere, ca si data trecuta, sa lucrez cu Steffen, persoana din spatele lui brotformen.de.  Preturile bannetoanelor, cu TVA inclus, sunt afisate pe site, iar pretul transportului porneste de la 17 euro, si creste cu cativa euro, la fiecare 5 kg in plus.

atelier paine poza 22