Pareri personale dupa Atelierul de Paine de la Timisoara, din 11 februarie 2012
Dupa ce v-ati facut o idee in mare despre cum a aratat atelierul de paine, prin imaginile pe care le-am pus in articolul trecut, nu-mi ramane de povestit decat cum am perceput si trait eu toata experienta asta.
Am mai spus, dar e bine sa mai reptet o data, nu m-am ocupat de organizarea atelierului. Toata logistica si toata organizarea a fost facuta de Camelia Minisan si numai ea stie cata bataie de cap, truda si energie e in spatele unui astfel de eveniment. Ceea ce va povestesc in continuare este ceea ce am trait eu, in zilele dinaintea atelierului si la atelier si cum am vazut eu, prin ochii mei, toata povestea.
Atelierul a fost gandit sa puna accente pe tehnica si pe pasii care trebuie urmati in momentul in care faci paine cu maia si am eliminat partea finala, cea cu coptul painilor, urmand ca fiecare participant sa faca acest lucru acasa, in cuptorul propriu. Daca atelierul s-ar fi intins pe 7-8 ore, probabil ca l-am fi gandit altfel, am fi copt painile in cuptorul restaurantului si lucrurile ar fi fost mai simple, cel putin pentru mine. Stiind insa ca timpul e scurt si ca ne vom concentra doar pe maia si pe aluat, fara sa se ajunga si la produsul final, am considerat ca e necesar ca lumea sa manance paine, sa guste painea despre care vorbim in cadrul atelierului. Ce atelier de paine ar fi acela in care nu se mananca paine? In situatia data, solutia care mi s-a parut mie cea mai buna a fost sa fac eu paine pentru toata lumea, paine care sa se serveasca in cadrul pauzei de masa de la pranz.
Buuun, deci care a fost munca mea inainte de atelier? Cu cateva zile inainte, mi-am facut o schema pe hartie, o impartire pe zile si pe ore a ceea ce am de facut: cand trebuie sa pregatesc maiaua pentru paine, cand trebuie sa pregatesc maiaua pentru participanti si, mai ales, cum inmultesc maiaua mea de 50 g, in asa fel incat sa ajunga pentru toata lumea. Matematica a fost partea simpla. Partea complicata a venit cand m-am pus sa pregatesc painile. Eu nu am lucrat niciodata cu mai mult de 2 kg de aluat, iar acum m-am vazut pusa in situatia de a lucra cu peste 5 kg de aluat deodata. A fost o experienta interesanta, cu o doza de stres, recunosc, dar foarte binevenita pentru mine, personal. In seara dinaintea atelierului, dupa ce am pregatit aluatul de paine, l-am impartit in bannetoane si l-am lasat la dospit la rece, m-am intalnit cu Camelia la restaurant si am cantarit prefermentul pentru “elevi”. Daca asta nu va spune mare lucru, poate 7 kg de preferment, impartit in 40 de pahare, va spune :)) Da, a luat ceva timp si treaba asta. Faina, apa, sarea au ramas de cantarit a doua zi dimineata, si greul l-a dus Claudia, eu doar am ajutat-o un pic, caci eram cu ochii la paricipantii care incepeau sa soseasca, cu gandul la painile ce trebuiau coapte si la zecile de pahare cu preferment, mutate de urgenta langa calorifer, ca sa se activeze mai repede.
A fost un volum mare de munca si putin somn in cele doua zile dinainte si am trait foarte intens fiecare pas. Abia dupa ce s-a terminat atelierul si au trecut cateva zile, mi-am dat seama ca multe lucruri pe care eu le-am considerat nereusite la momentul respectiv, au trecut de fapt nebagate in seama de restul lumii. Painile coapte la atelier au fost putin cam arse (nu stiu daca am spus ca le-am copt intr-un cuptor pe lemne, cu vatra, un cuptor pentru pizza, si nu pentru paine (cu temperatura prea mare, greu de reglat, fara aburi, etc). Prefermentul pregatit cu o seara inainte a stat intr-o incapare rece si nu s-a activat suficient pana la ora inceperii atelierului, ceea ce a facut ca aluatul sa fie destul de inert si fara crestere in volum de la un SF la altul, si tot felul de alte detalii pe care eu le-am observat, si care m-au necajit, panicat si nemultumit pe moment, dar care de fapt nu au avut influenta asupra desfasurarii atelierului.
Am avut emotii si trac, pentru ca nu sunt obisnuita sa vorbesc in fata unui numar mare de oameni si ma emotionez destul de usor. Dar cei prezenti au fost asa de draguti, asa de zambitori si deschisi, incat nu pot decat sa le multumesc pentru sustinere si pentru incurajare. Oamenii au fost atenti, au pus intrebari concrete, s-au concentrat si s-au straduit sa retina cat mai multe informatii si s-au facut ca nu imi observa balbaielile, roseata din obraji si stanjenela. Acum as putea afirma ca data viitoare voi sti la ce sa ma astept si probabil, voi fi mai relaxata.
Am facut formula “Paine cu gust de acasa”, pana la faza shaping-ului inclusiv. In timpul liber dintre autolyse, framantat, SF, etc, am vorbit despre cuptor, aburi, piatra de copt, despre scoring si despre ustensile, despre maiaua matura si despre preferment. Am dat maia proaspata tuturor participantilor doritori si le-am explicat cum trebuie sa o intretina in continuare. Cele 4 ore au zburat ca gandul, si m-au lasat cu regretul ca nu am terminat de spus tot ce as fi vrut sa spun.
Ce as schimba data viitoare? In primul rand, cred ca daca ar fi fost un grup mai restrans de oameni, as fi putut interactiona mai bine cu fiecare. 35 de oameni par putini ca cifra, dar adunati laolalta, sunt multi. Mi-ar fi placut sa pot sta de vorba cu fiecare, sa ii supraveghez si sa ii indrum la fazele importante de framantat, S-F, shaping. Mi-ar fi placut sa urmaresc miscarile fiecaruia si sa pot interveni unde e cazul.
Probabil ca nici angajamentul de a face painile pentru pranz nu a fost cel mai inspirat lucru. Data viitoare m-as limita la doua paini, pentru gustat, si le-as coace acasa, pentru ca stresul de a lucra cu un cuptor strain a fost mult prea mare.
Ar mai fi si alte lucruri pe care acum le-as face altfel, dar sunt minore si rezolvabile in viitor. Una peste alta, a fost o experienta bogata pentru mine, cu foarte multe “first time” si limite depasite. A fost prima oara cand am vorbit in public despre paine. A fost prima oara cand am lucrat cu peste 5 kg de aluat, prima oara cand am facut shaping consecutiv pentru 7 paini, prima oara cand am copt painile intr-un cuptor cu foc, prima oara cand cand am aparut la televizor, prima oara cand alte persoane in afara de familia mea au mancat paine facuta de mine… si poate mai sunt si altele.
Ceea ce mi-a placut enorm, si e un sentiment pe care nu aveam cum sa il banuiesc sau sa il anticipez, a fost atmosfera creata de caldura participantilor si interesul aratat. Toata oboseala si panica dinainte au fost sterse de faptul ca lumea s-a simtit bine, a invatat ceva si a lasat feedback pozitiv.
Behind the scene:
La sfarsitul atelierului, am reusit sa scap pe jos borcanul cu maiaua de secara. Maiaua mea de secara, singura pe care o aveam. Borcanul s-a facut tandari, si maiaua s-a imprastiat printre cioburi. M-am necajit pe moment, dar mi-am revenit repede, caci puteam oricand sa cer de la cineva (Andrea, m-am gandit la tine in momentul ala) deci nu era chiar grav. Insa, invatatura de minte, nu se scoate in public maiaua mama, originalul trebuie sa stea acasa, in public isi face aparitia doar o copie. Ce am facut pe urma? Am venit acasa, am luat frumos o bucata uscata de maia de secara (doamne ajuta cu back-up-ul, v-am spus eu ca e util!!!), am pus-o la hidratat in apa, am facut o vraja si am zis trei vorbe secrete (adica am pus faina si i-am zis “hocus pocus te transforma!”) si a doua zi seara, aveam din nou maia de secara proaspata si viguroasa. Ceea ce mi-a dovedit inca o data, ca maiaua uscata se poate activa, ca e bine sa ai un back-up, si ca maiaua e pretioasa, trebuie tratata cu mai multa grija.
borcanul cu maia de secara, spart la scurt timp dupa ce a fost facuta poza. ouch!
33 replies on “Impresii – Atelier de paine februarie 2012”
:)) prima oara e mai greu (primul Atelier pentru tine, prima noastra colaborare..), dar daca ai supravietuit unui grup atat de numeros….urmatoarele iesiri in public vor fi pistol cu apa.
Cat despre interviul TV, iti spun un secret – ti-am scris pe ecuson adresa web ;)
am primit reportajul…nu se vede ecusonul :( dar sunt convinsa ca cei interesati de vor cauta dupa nume!
iar eu…imi promit sa nu ma mai culc la 3noaptea inainte de atelier…pt ca imi sunt cearcanele mai “dospite” ca painea :)))
:)) cearcane dospite… e buna asta :))
nu se vede ecusonul, dar asta e… data viitoare o sa stim mai bine .
Intai si-ntai remarc poza noua cu tine :)
Cred ca a fost fain la atelierul de paine, sper sa faci si turneu prin tara la un moment-dat :)).
Cat despre aceasta paine … a fost prima mea paine cu maia, mi-a amintit de ea Andreea acum cateva zile (care mi-a amintit si de faptul ca pot pune la pastrare maia uscata, pentru cazul in care o sa-mi asasinez maiaua …. lucru care era sa se intample deja, iar povestea ta cu scapatul borcanului parca-i un semn, sa nu uit …), si am refacut painea cu gandul ca sigur o sa-mi iasa mai bine decat acum 6-7 luni, ca doar am adunat experienta…. si-n plus m-am si dotat cu un cantar carea masoara la gram. Surpriza : aluatul mi s-a parut prea gros (n-am adaugat apa, am cantarit aluatul sa vad daca nu am gresit ceva, dar cantitatea era corecta), painile odata coapte erau oarecum grele, iar miezul a fost mai dens si cu gauri mai mici decat ar fi trebuit. Presupun ca n-am lasat destul maiaua lichida sa bulbuceasca (avea bule la suprafata dar nu spuma) – asta sa fie greseala ?
Inchei cu felicitari pentru prima iesire in public :) ,
cu drag
Liana
da, maiaua la painea asta trebuie sa aiba spuma deasupra. In functie de sezon, se mai modifica si faina (poate fi mai uscata sau mai umeda)… deci poti adauga apa daca simti ca e cazul. Daca miezul a fost prea dens, poate nu l-ai lasat la dospit suficient?? nu ma refer la “timpul de pe ceas”, ci la “timpul aluatului”. Constat ca si la mine, e o diferenta semnificativa in “notiunea timp” acum iarna, fata de asta vara.
Draguto,
ma bucur ca ai avut backup la maia, desi regret ca nu ti-am putut intoarce ajutorul dat in toamna!
Veste buna cu comanda de banettoane. Ma chinui acum sa aleg ce mi s-ar potrivi cel mai bine.
andrea, gandul ca am la tine o maia geamana, e foarte reconfortant. Nu vreau sa ajung in situatia de a-ti cere, dar e bine de stiut ca am cui sa cer ajutor in caz de urgenta :)
Da, si eu salut initiativa Cameliei, buna treaba :)
felicitari!
ai facut progrese mari,atelierul a fost un succes, de fapt cred ca nici nu avea cum sa fie altfel. se vede ca oamenii s/au implicat total si ma bucur de initiativa Cameliei de a comanda bannetoane.
…minunat,Codruta….
Merci, Cri. Progrese am facut, le vad si eu uitandu-ma in urma… daca a fost succes sau nu, asta doar participantii pot spune.
Camelia este the best!
Buna, Codruta,
FELICITARI! si nu degeaba am scris cu litere mari. Chiar le meriti pe deplin alaturi de toti cei care au participat la organizarea acelui eveniment.
Am mai multe de spus dar nu e momentul acum, dar am vazut ca ai lansat o intrebare:
“Are cineva o idee cum se face ca…?” Sa inteleg ca te-a intrigat faptul ca painile coapte in cuptorul de pizza nu au gust de fum?
Simplu: painile si in general produsele coapte acolo nu intra in contact direct cu fumul.
Eu am la mine la restaurant un cuptor asemanator (ce-i drept construit de mine personal dupa vreo 6 luni de citit si invatat despre cuptoare de tot soiul) si am si afumat produse in el. Simplu. Cuptorul trebuie adus la temperatura dorita dupa care se introduc cat mai multe paini (in cazul tau) si se inchide gura de aerisire (pe unde iese fumul).
In cazul in care sunt mai multe paini nu mai este necesara apa suplimentara din aluat sau aburii pe care vad ca ati incercat sa-i faceti in cuptor (painile au rol de umidificator al aerului).
Si la final, inca odata BRAVO! pentru tot ce ai facut acolo.
da, Catalin… m-a mirat-dezamagit-intrigat faptul ca painile nu aveau miros sau gust de fum. Explicatia ta e logica si adevarata. Cuptorul de pizza are alt sistem de aerisire, nu am indraznit sa inchidem usa, pentru ca cei care lucreaza cu el au fost de parere ca se vor arde painile foarte tare.
As vrea sa vin odata in Iasi si sa vad cuptorul tau :) poate sa si coacem niste paini impreuna. Cine stie… intr-o zi… :)
Felicitari Codruta ! Ma inclin!
Ai avut parte de o experienta minunata !
Merci Antonina, esti o draguta :)
Buna, felicitari si la cat mai multe astfel de ateliere!
Acum, cu noua fotografie si mai ales din pozele de la atelier , mi te pot imagina mai clar. Sper sa ajungi si in Bucuresti, sa ne intalnim, poate reusim cei care suntem din Bucuresti sa organizam un asemenea eveniment.Ma gandesc si eu la o varianta.
Inca o data, BRAVO, ai spart gheata, inceputul a fost o experienta care te va ajuta pe viitor. Iti trimit o imbratisare calda!
“Insa, invatatura de minte, nu se scoate in public maiaua mama, originalul trebuie sa stea acasa, in public isi face aparitia doar o copie”. Ca o adevarata vedeta :)).
:)))) da
Codruta, first of all, I love your new photo on the profile of the blog, I loved the one you had before too, but this one is special….
now, very few people could pull this workshop – once Phil and I had to teach a practical lab class in Brazil – if I remember correctly it was just for 16 students, but we divided them in 4 groups and the experiments were different for each group. The amount of organization that goes through this type of stuff is incredible, and little details escaped us, creating a ton of stress as the class went along. I remember needing vacations after those two weeks :-)
5kg of dough to be shaped and baked in a ‘new” oven – that’s enough to send me to hyperventilation – and 35 people! You are right, too many, you kind of miss the “one on one” interaction that would make it easier for you.
Congratulations on a job perfectly done! Anything else you do in the future will be much easier…
concluzie :Legea lu´Codrutza – cand lucrurile crezi ca vor iesi prost, ele intotdeauna vor iesi foarte bine.
Sa te mai laud si eu? Ntz, ai primit destule laude, pe merit, fara indoiala, dar nu ma pot preface ca nu am simtit cata caldura si emotie transmiti. Ai facut o treaba buna, sper sa i-au si eu parte la un posibil viitor atelier.
PS Ma declar satisfacuta cu noua poza.
:)) multumesc, Mali. O sa te instiintez din timp unde va fi urmatorul atelier.
ps: e cu dedicatie pt tine :)
Some thing are just meant to happen :-) … this was one of them!
Eu m-am simtit foarte bine si este o experienta pe care as repeta-o oricand cu placere.
Felicitari organizatorilor pentru initiativa si invitatului special pentru prezentare :-)
:)) si eu i-am spus Codrutei: “tu cat timp credeai ca vei sta ascunsa dupa taste?!” :)))
:)) da, asta cand era sa fac atac de cord dupa ce mi-ai zis ca vine si televiziunea :)))
sveti.. merci. Daca dupa ce ai participat, zici ca ai mai veni odata… asta spune multe :)
ps. sa stii ca am observat ca ai experienta cu aluatul… iti mergeau de minune mainile :)
Cred ca ai avut foarte multe emotii.Felicitari,sincere!Ma bucur foarte mult pentru tine.Imi imaginez ce era in sufletul tau ca nu a iesit totul perfect cum ai vrut dar vorba aceea, multi vad, putini pricep.La cat mai multe aparitii.
PS:Foarte frumoasa poza ta!Ti-ai facut bretonel!
florentina, :)) merci. m-am panicat cand am vazut ca nu e totul perfect, dar e greu sa sincronizezi chiar totul. Data viitoare va fi si mai bine.
ps: ca sa fiu sincera, bretonelul e mai vechi.
Eu sunt convinsa ca la urmatorele iesiri in public, Codruta va scapa de emotii si se va simti in largul ei – va sti cum sa stea cu fata la toata lumea, cat de tare sa vorbeasca, cum sa arate ustensilele, la ce sa fie atenta :) insa sincronizarea perfecta e greu de realizat intr-un spatiu strain, cu un grup de oameni (unii mai experimentati altii mai putin, fiecare cu ritmul sau).
Rutina casnica de a face paine (cea in care sti fiecare lucru unde iti este pus si iti vezi de treaba in ritmul tau) se transforma din rutina in provocare! Doar experienta, dobandita in timp, te face prevazator si spontan a.i. sa treci cu bine peste provocari. Codruta, sper sa ai parte de experiente frumoase (cu grupuri cel putin la fel de prietenoase si calde, ca cel din 11febr.)
p.s. Maiaua primita ne-a contaminat cu virusul facutului de paine – stau cu mama si ne tot framantam capul ce paine sa facem :) E prilej de timp de calitate impreuna si ma bucura foarte tare!
nici nu stii ce incantare e pentru mine sa citesc randurile astea! iti doresc cat mai multe astfel evenimente, si sper sa pot participa si eu la unul, sa te vad in actiune si sa gust din painile tale!
zazu, cred ca te-ai distra de minune daca ai vedea ce serioasa sunt. Dar stiu sigur ca mie mi-ar prinde bine prezenta ta si as fi curioasa de comparatia painilor mele ( dar nu oricare, ci unele pe care le consider eu reusite) cu cele mancate prin austria.
pup
Felicitari ptr ceea ce faci si ptr acest eveniment superb , poate o sa vin si eu la o alta etapa , nu stau chiar departe !! ;)
M-as bucura sa te cunosc :)
Rusine mie pentru greseala gramaticala…:(
don’t worry… daca vrei re-editez eu comentariul…
gata, rezolvat! :)
Codruta, te-am descoperit intamplator… Ce faci tu aici e stiinta si arta si, desi iubesc painea- pot sa zic ca sant dependenta de ea- mi se pare extrem de greu de facut; atatia termeni, atatea ustensile si notiuni. Cred ca esti o persoana foarte tenace, rabdatoare, calculata; ma intreb cand poti sa le faci pe toate si cata rabdare iti trebuie sa raspunzi fiecarei persoane care iti scrie pe blog.
Esti un exemplu pentru mine cu toate ca am de doua ori varsta ta!
Mi-ar placea sa pot sa-ti scriu ca am reusit sa fac painea despre care scrii tu cu atata drag dar nu am inca curaj…
PS – mie nu mi s-a parut ca ai avut emotii in fata microfonului; ai vorbit frumos, corect, calm. Felicitari!!!