Magia continua. Miez de poveste (II)

O poveste despre sansa, aventura si pasiune fara limite

Thank you MC Farine for being a friend when I needed a piece of advice. Without you, this story would have never been written.
Imi imaginez ca muriti de curiozitate sa cititi partea a doua a jurnalului meu de vara. Daca nu ati citit inca “Miezul magic de poveste” va sfatuiesc sa o faceti inainte de a inainta cu lectura. Nu de altfel, dar ceea ce scriu azi, e partea a doua si mi-ar placea sa va bucurati de ceea ce povestesc avand imaginea completa in ordine cronologica.
In urma cu doua luni (am verificat data in mail si nu imi vine sa cred ca a trecut asa de mult timp deja) s-a nascut in mine dorinta acuta de a ucenici intr-o brutarie. Am inceput sa intreb in stanga si in dreapta, prieteni brutari, cautand recomandari sau sfaturi. Am cautat pe TFL. Am cautat mici brutarii pe net. Nu e usor asa cum pare la prima vedere. In primul rand, exigentele mele erau clare: lucrul cu mana, cu sourdough de preferat, fara graba, cinstit, curat, asa cum imi place mie si cum cred eu ca trebuie sa fie o paine bine facuta. Cum abordezi un brutar strain, cum il convingi sa te primeasca in casa lui si sa te invete tot ce stie? Nu sunt multi oameni dispusi si deschisi sa faca asta, marile companii nu vor sa isi asume riscurile, iar micile brutarii sunt greu de gasit. In plus, limitarea mea de a comunica doar in limba engleza a eliminat din start multe brutarii dragute din Franta sau alte tari nevorbitoare de limba engleza. Dupa cateva zile de cautari mi-am dat seama ca ceea ce vreau eu sa fac nu e usor de obtinut si ca am nevoie de sansa. Andy si povestea cu Andy, da, a fost o sansa. Dar o saptamana ramane o saptamana, iar eu vroiam mai mult de atat.
Sansa mea inspirata a fost sa vorbesc cu MC Farine despre framantarile mele. MC Farine a calatorit foarte mult, a facut numeroase interviuri si reportaje cu brutari din diferite colturi ale lumii… nu ar putea oare sa imi sugereze o brutarie draguta pe care a intalnit-o in drumurile ei prin Europa? Raspunsul ei mi-a schimbat complet planurile si m-a impins intr-o directie pe care nu puteam sa mi-o imaginez sau sa o visez inainte. “…de ce nu vorbesti cu Mark Sinclair de la The Back Home Bakery? Kalispell, Montana, SUA. He takes interns and from what I have read and heard, he works them hard but also gives them an excellent training.” E posibil sa calatoresti in Montana? E prea departe pentru tine? ??? Departe ??? Definiti departe cand e vorba de pasiune si motivatie!
Bineinteles ca il stiam pe Mark de mult timp, asa cum il stiti cu totii. Video-urile lui sunt celebre. Citisem posturile lui de pe TFL si stiam ca in alti ani cauta “ucenici” pe perioada verii. Am citit (click pag1) si recitit (click pag2) fisa de aplicatie. Si cu toate astea, ideea de a-l aborda mi se parea super indrazneata si peste capacitatile mele.
Gandurile au inceput sa mi se invarta prin cap de-a valma, care mai de care (nu stiu ce ma speria mai tare: ideea de a merge in America, sau de a fi respinsa de Mark, sau neprevazutul intregii situatii)… le-am rostit cu voce tare si V a fost acolo sa ma auda si imediat a fost receptiv. Din nou, V, in spatele tuturor lucrurilor bune din viata mea ♥! Daca el spunea ca e o prostie, sau ca e prea complicat… povestea de azi nu exista… dar NU, el m-a incurajat si m-a fortat sa vad dincolo de propriile-mi limite. Unde eu am vazut o opreliste, el a vazut o sansa pentru mine. Dupa trei zile, ideea care la prima vedere mi s-a parut de neconceput si de neatins (Mark, America, Viza, zbor, distanta, resurse etc), a prins contur si pe masura ce ma gandeam, eliminam rand pe rand impedimentele si tot mai mult ravneam sa am parte de acea experienta brutariceasca descrisa de Mark in fisa de aplicatie.
Cu furnicaturi in degete, mi-am luat inima in dinti si i-am scris un mail. Din moment ce cititi aceste randuri, va puteti imagina care a fost raspunsul lui. Ca daca n-ar fi fost de bine, nici n-as fi povestit despre asta! Mark si-a dat acordul sa ucenicesc in brutaria lui, pe o perioada de 2 saptamani. Voi fi probabil primul “intern” din Europa care va trece pragul brutariei sale.

………………………………………………. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ………………………………………………….

Intre timp, am citit si recitit toate articolele lui sau ale celor care i-au vizitat brutaria de pe TFL. Fiecare articol mi-a intarit convingerea ca sunt o norocoasa, ca Mark e un brutar nemaipomenit, rabdator si motivat, care priveste meseria cu respect si pasiune.
De la primul schimb de mailuri pana azi, n-am stat degeaba. Primul pas a fost interviul pentru viza. Cu toata bunavointa lui Mark, fara viza de SUA, totul era in zadar. Dar a fost sa fie. Inarmata cu cea mai grozava scrisoare de invitatie posibila scrisa de Mark, sansa a fost de partea mea, asa cum se intampla intr-o poveste frumoasa.
Ca o paranteza, nu am zburat niciodata cu avionul. Nu am iesit niciodata din tara singura si nici nu am calatorit foarte mult. M-am bagat in aceasta aventura constienta ca voi avea parte de experiente noi pe foarte multe planuri, nu doar profesional. Daca drumul spre Anglia ma speria la inceput, acum mi se pare floare la ureche comparat cu cel spre America. Ma mai ia cu panica din cand in cand, dar reusesc sa ma calmez gandindu-ma la scopul principal la calatoriei. Perfect shaping, timing, scoring, laminating dough etc … imi sclipesc ochii numai cand le insirui si toate fricile cad in plan secundar.
Asadar am fost la ambasada americana la Bucuresti (cu avionul, pentru prima oara), am primit viza, am luat biletul de avion pentru Kalispell MT si cand toate emotiile au disparut si m-am obisnuit cu ideea, am inceput sa il bombardez pe Mark cu intrebari despre cum va fi si ce vom face. Asa cum stiam dinainte, programul de lucru e intens, fara mult somn sau tras chiulul. Cititi fisa de aplicatie pe care am link-uit-o mai sus si o sa intelegeti despre ce vorbesc. Trezit cu noaptea-n cap, program de lucru 6-7 ore, pauza scurta, program de lucru variabil pe zile, in principiu pauze scurte si munca atat cat e necesar, de obicei mult peste masura cu care sunt eu obisnuita. Ce as fi putut sa imi doresc mai mult? Eu caut sa castig experienta, planificare si indrumare, Mark are nevoie de o mana de ajutor in perioada aglomerata de vara. Perfect timing pentru amandoi! Chiar daca in final, castigul mai mare va fi de partea mea, ma bucur ca pot sa returnez intr-un mod util ajutorul primit.
Sa va povestesc putin cine e Mark Sinclair? Cu siguranta cunoasteti deja site-ul “The Back Home Bakery”. Si eu am dat de cateva ori ca referinta videourile tutoriale de acolo, probabil ca le-ati intalnit ca sursa de inspiratie si pe alte bloguri. Mark e brutarul ale carui skill-uri le-ati admirat in videourile respective si omul din spatele blogului mcs de pe TFL. Dintre posturile mele preferate de pe TFL, scrise de el sau de altii care au lucrat cu el, le enumar pe acestea:
The Back Home Bakery – first year strategy 
Bread camp at The Back Home Bakery
The Back Home Bakery – Charlie’s Return
Back Home Bakery internships 2011 
No Country for Old Women 
Mark a pornit afacerea cu brutaria in urma cu 5 ani, cand toate brutariile decente din Kalispell s-au inchis sau au scazut calitatea produselor, din cauza unor strategii de management incorecte. Mark avea deja experienta de cativa ani in brutarit si ideea brutariei proprii i-a venit natural (sau a fost ideea sotiei lui, aici inca nu mi-e clar :), in conditiile de piata descrise. Din momentul acela si pana azi, lucrurile au mers din ce in ce mai bine. Pastrand o calitate constanta, fara compromisuri si fara sa aleaga calea usoara, a reusit sa isi formeze un renume si sa creasca in faima, de la an la an. Astazi are un numar in crestere de clienti fideli care vin special la piata ca sa cumpere produsele lui. Lucreaza singur tocmai ca sa poata controla calitatea si sa nu cada prada lacomiei, asa cum au patit altii inaintea lui. In sezonul rece, pe langa munca, are timp sa elaboreze retete noi si sa le testeze. In sezonul cald munceste necontenit. Nu stiu cati oameni sunt capabili de atata daruire, pasiune si sacrificiu sustinut pentru munca pe care o fac. Probabil ca in spatele brutarului se afla si un om cu calitati deosebite, tenace, curajos si riguros. A construit casa si brutaria cu mana lui. Unele lucruri le stiam din posturile de pe TFL, alte lucruri le-am aflat povestind cu el pe skype sau mail, dar ceea ce am constatat cu surprindere, este ca poseda un simt al umorului natural si delicios. Sper sa nu si-l piarda cand sau daca fac vreo boacana in timpul lucrului :)
De la primul mail pe care i l-am trimis si pana azi, in ultimele doua luni, cred ca pot afirma ca ne-am imprietenit. Am avut ocazia de invidiat de a-l vedea live in timpul muncii, prin skype, “inside the bakery”, un fel de preview la ceea ce ma asteapta. Nici nu am ajuns la el si deja am primit sfaturi si raspunsuri la toate intrebarile care mi-au trecut prin cap. Cred ca e inutil sa spun ce fericita si entuziasmata sunt, dar daca nu e destul de evident din randurile mele, o spun clar si tare: numar zilele pana in 15 august cand voi porni inspre The back Home Bakery Kalispell, Montana, in ceea ce cred ca va fi cea mai extraordinara si palpitanta experienta brutariceasca pe care as fi putut-o alege vreodata. Intr-una din primele discutii pe care le-am avut cu Mark, m-a intrebat: “Poti sa shaping-ui rolls cu ambele maini?” “nu” “Poti sa faci aia si aia?” “nu” “Cand o sa pleci de aici o sa poti!” Daca e sa ma iau dupa spusele lui, face cei mai buni croissanti din lume, iar secretul lor sta in tehnica, si nu neaparat in reteta sau ingrediente. Voi fi ochi si urechi! Baghetele lui sunt facute dintr-un aluat foarte ud fermentat 36 de ore. Le-am vazut si arata impresionant de perfect, de-a dreptul incredibil. Am incercat si eu sa fac, dar nu mi-au iesit ca ale lui. Deci inca ceva de trecut pe lista. Vreti sa va mai spun un secret care va priveste direct? Mi-a promis ca daca imi duc sarcinile zilnice la bun sfarsit, voi avea putin timp liber sa transmit pe blog in direct, de acolo, din casa de lemn, cu vedere superba spre vale si padure (click poza). Daca cumva nu auziti de mine in perioada 16 august- 3 septembrie, sa stiti ca e “necaz”, inseamna ca nu m-am achitat laudabil de job-ul primit.
In final, primiti un bonus de la Mark, un desen de mana facut de el special pentru voi, o schita care ilustreaza exact ce v-am povestit pana acum si demonstreaza simtul umorului de care pomeneam.
themasterpieceMark showing excellent drawing skills and a sense of humor
Imi dau seama, scriind aceste randuri, ca emotia pe care am trait-o in ultimele saptamani si pe care credeam ca am depasit-o e inca in mine si starea de neliniste constanta pe care o am creste pe masura ce timpul se apropie. E oare o doza de nebunie in toata povestea? cu siguranta! Impinsa de la spate de V si sustinuta de doi oameni deosebiti, m-am aruncat cu bratele deschise intr-o poveste care nu stiu inca unde se va opri, sau daca… Pana ieri credeam ca voi dormi in padure, in cabana din poza, inconjurata de caprioare si animale salbatice. Ma vedeam bantuind noaptea prin padure cu lanterna, cautand drumul spre brutarie (in stilul Alan Wake). Mi s-a parut absolut firesc sa fie asa si am acceptat situatia cu vitejie. Abia ieri mi-a spus Mark ca voi dormi in casa, deasupra brutariei, cabana fiind doar un loc de relaxare pe care ei nu il mai folosesc pentru dormit de cativa ani, de cand au terminat de finisat casa mare. Recunosc ca mi s-a luat o piatra de pe inima.
Dar doza de nebunie ramane. Doua saptamani jumatate in capatul opus al lumii, rupte din confortul familiar, inlocuite cu o munca fizica intensa acceptata de bunavoie si un ritm de viata complet nou, caruia sper din suflet ca ii voi face fata cu brio, denota oare sminteala sau motivatie? Oricare ar fi cazul, limite nu exista pentru cei condusi de pasiune. Iar daca exista, eu nu le cunosc inca!
Acum e momentul in care am nevoie de suportul si incurajarile voastre. Altfel o sa ma pierd singura in capatul lumii tanjind sa am cui impartasi emotiile si secretele. Sunteti cu mine? :)
Codruta ♥