Giveaway-ul organizat cu ocazia unui an de Apa.Faina.Sare. s-a incheiat (detaliile se gasesc in postul de aici). Biletele norocoase sunt:
nr.41 – Andrea pentru pachetul mare.
nr. 27 – hd56fox pentru pachetul mic.
Andreea si hd56fox, felicitari! sper sa va bucurati de ustensilele primite si sa le folositi cu drag.
Va multumesc tuturor celor care mi-ati scris, mi-a placut sa citesc mesajele voastre si as fi vrut sa pot da fiecaruia dintre voi un cadou. Poate data viitoare…
Tragerea la sorti s-a desfasurat asa:
♥ Semola rimacinata di grano duro. Farina di grano duro. De Cecco. ♥
Ieri nu stiam exact despre care paine sa vorbesc in continuare. Am cel putin 15 stranse pe calculator, toate frumoase si bune. Din pacate, la stilul meu lent de a scrie, nu vor vedea lumina probabil decat cateva dintre ele, pentru ca timpul trece si amintirea gustului devine tot mai vaga.
Pornisem asadar ieri dimineata in cautare prin foldere si m-am oprit la un SFSD pe care l-am facut in ultimele saptamani cam de 10 ori. E o paine care l-a cucerit pe V in asa masura, incat orice alta paine fac ajunge sa fie comparata cu aia. “- Cum e?” “- Buna, dar nu ca San Francisco”. Ma exaspereaza. Eu nu pot face la nesfarsit o singura formula, oricat de buna e. Imi place sa experimentez, si aici nu ma refer la combinatii exotice, ingrediente variate sau neobisnuite (ati observat ca nu sunt mare fan paini cu umpluturi sau cu adaosuri de legume, fructe, etc), ci imi place sa experimentez cu maiaua, cu prefermentii, cu proportiile intre fainuri, tot felul de subtilitati care schimba sau imbunatatesc aroma unei paini.
♥ One year of blogging, Happy Anniversary! and a giveaway ♥
Va amintiti ce se intampla aici anul trecut pe vremea asta? Un pic de apa, un pic de faina, un pic de sare, si un pic de magie. Asa a inceput jurnalul unui codru de paine.
De un an de zile, eu, din postura unui tanar brutar artizan, va povestesc cu suflet si pasiune despre magia a trei ingrediente simple care se impletesc, se combina, si se transforma, lent si natural, in cate-un codru de paine fermecat. Daca apa, faina si sarea vor grai in continuare si vor tese povesti deosebite si inspirate, sa stiti ca acest lucru vi se datoreaza voua, prietenilor si cititorilor mei.
Ceea ce in urma cu o luna a inceput ca un flirt si o joaca, a devenit intre timp o relatie serioasa si armonioasa. Eu sunt atenta la micile detalii care conteaza pentru el si el ma rasplateste cu intelegere, duiosie si blandete. Petrecem timp de calitate impreuna si comunicam perfect prin putine cuvinte, chiar daca nu ne intalnim prea des. Avem nevoie unul de altul, suntem acolo unul pentru altul, dar nu ne sufocam reciproc. Fiecare cu spatiul lui personal.
Pare ursuz si inchis in el, dar de fapt sub masca dura ascunde un suflet sensibil, cald si frumos. El este prietenul meu si il iubesc. El este
Mi-a fost groaza sa scriu postul asta, caci stiu ca va fi lung peste masura. Dar nu am cum sa fac altfel, am prea multe de spus despre painea de secara si pana nu spun tot, nu ma las :D
Una din rezolutiile pentru anul asta a fost sa invat sa fac paine 100% secara. Sa fac paine de secara buna, paine foarte buna. A fost mai greu pana m-am urnit, dar in final mi-am luat inima in dinti si am inceput sa citesc si sa caut o reteta cat de cat abordabila. Recunosc ca eram pe teren necunoscut, in afara zonei de comfort si teribil de speriata. Scald, mash, sponge, 2 stages, 3 stages, paste, etc tot procesul parea asa de greoi! si toti care povesteau despre asta aveau experienta si vorbeau in niste termeni!… ma simteam complet pe dinafara. Pana intr-o zi,
Aluat cu maia (si bonus reteta convertita la drojdie comerciala)
In decursul timpului, am avut doua tentative de a face langosi, de fiecare data cu rezultate mediocre. Bad memories, de care inca incerc sa uit. Doar V ma mai tachineaza uneori cand vine vorba: arsi pe exterior, plini de ulei si cruzi in interior :)). mda… greu de uitat :)) Dar asta a fost mai demult, acum vreo 2-3 ani, intre timp am mai invatat una alta, mai ales la capitolul “aluaturi”, dar de langosi am prins o frica teribila si n-am mai avut curaj sa incerc. Dar ce sa fac, caci V. e topit dupa ei, si la rastimpuri repetate, cere. Pana acum, il temperam, ii aminteam de ultima incercare si cand n-o scoteam la capat nicicum, mergeam in ‘700, in paradisul timisorean al langosilor, unde asteptam la coada, in mirosuri si fum, eu intotdeauna cascam ochii prin geam si urmaream langoseresele cu manecile suflecate cum modeleaza in viteza aluatul moale, iar la finalul asteptarii, cand eram bine imbibati de fum si nu numai, luam un langos unsuros si fierbinte, dar buuun!
Prea mulți cititori m-au intrebat în ultima vreme cum se poate transforma o maia lichidă în una desă și cum trebuie hrănită acea maia densă, ca sa i se păstreze hidratarea. Deși pe parcurul timpului am mai vorbit despre asta pe alocuri, am făcut-o mai mult prin comentarii decât într-un articol dedicat și ca să mă scutesc de a răspunde fiecăruia separat, am hotărât să scriu acest scurt (s-a dovedit a fi lung) post la care să fac referire în viitor, în caz că mai apar asemenea întrebări.
Ceea ce descriu în continuare nu e o metodă desprinsă din cărți. Este o metodă logică, oarecum băbească, pe care o aplic eu, fără să o fi invățat de undeva și care mie mi se pare simplă.
Biscuiti digestivi pentru tea party-ul lui Emily
Acum doi ani cautam disperata tarate de ovaz. Cand spun “disperata”, nu exagerez. Am luat la rand toate magazinele care ar fi putut avea asa ceva si nu am gasit niciunde, iar majoritatea vanzatorilor nici nu auzisera de tarate de ovaz, doar de grau. Intr-un singur magazin “naturist” mi-au promis ca vor face comanda si cateva zile si m-am tinut scai de capul lor, cu vizite si telefoane zilnice, pana au adus. Am luat 5 pungi (200g) si am venit fericita acasa, dar cand m-am uitat mai bine… dezamagire totala. Taratele de ovaz aratau mai degraba a ovaz spart, decat a tarate. Adica nu aratau asa cum ma asteptam eu sa arate.
paranteza… probabil ca ar fi bine sa va spun si de ce imi trebuiau, ca sa aveti imaginea completa, ca altfel pierdeti tot hazul. Cu cateva luni inainte de faza asta acuta cu taratele am fost in concediu la Paris, eu si cu V, si la sosire am fost intampinati de o cumnata si un cumnat intr-o forma fizica remarcabila.
Pasca cu aluat dospit si branza de vaci cu stafide
