“Painea noastra cea de toate zilele”- emisiune RRA, inregistrarea se gaseste in josul paginii
Din cauza caldurilor din ultimele zile nu imi vine nici sa fac paine, nici sa scriu retete de paine. Mi se face rau numai la gandul ca as putea aprinde cuptorul. Chiar si dimineata la ora 5 e insuportabil aerul si ma sufoc. Hranesc maielele de 3-4 ori pe zi, cu apa din frigider, si constat ca temperatura asta infernala pentru mine e ideala pentru ele. Astept sa mi se termine stocul de paine din congelator ca sa am motiv sa coc din nou. Pana atunci, diverse ganduri imi umbla prin cap.
paine integrala cu faina Malthouse (Doves Farm)
De exemplu… ce ne face, pe noi, mana asta de oameni care ne-am adunat aici, sa facem paine acasa?
Oamenii, la tara, mai demult, faceau paine din nevoie, pentru hrana familiei. Painea era sfanta, ritualul de facere era lung, respectat si binecuvantat. Oamenii erau umili in fata painii, spuneau o rugaciune si isi faceau cruce. Multumeau lui Dumnezeu pentru rodul pamantului si pentru tot ceea ce produceau, primeau, mancau sau aveau. Painea de casa si apa de fantana erau viata. Lucrurile simple nu erau puse de nimeni la indoiala.