Categories
alte cateva povestiri

Despre paine, cu suflet. Ora de lectura. (I)

carti de paine

          In aceasta luna am foarte putin timp sa scriu pe blog. Fiind prinsa in alte activitati, nu reusesc sa ma concentrez sa scriu cat as vrea, cand as vrea si mai ales, cum as vrea. Nu imi place sa scriu la repezeala, doar ca sa postez ceva, si atunci prefer sa astept momentul in care voi putea intra din nou in starea mea buna, creativa si inspirata. Fac paine, dar numai in weekend, si anticipez clipele de ragaz in care voi putea sa va povestesc despre painile vechi promise si cele noi. S-au adunat deja foarte multe. Insa luna februarie va veni cu timp si buna dispozitie pentru scris.
        Cumva m-am simtit datoare sa va spun asta, ca sa stiti de ce postez mai rar sau raspund cu intarziere la comentarii sau mailuri. Nu ma abandonati, caci voi mai scrie saptamana asta (nu m-am decis inca daca sa scriu despre San Joaquin sau Painea de secara, voi ce propuneti?) iar week-endul viitor am un deadline pentru un post cu care sper sa va fac o surpriza placuta.
          Inainte de Craciun, mi-am comandat 4 carti de paine de pe book depository. Cadou de la parinti de ziua mea si de Craciun (asta e, cand esti nascut aproape de o zi de sarbatoare primesti un singur cadou mare pentru ambele zile… iar cand se intampla sa primesti doua mai mici, sigur unul dintre ele e prin rotatie: pijama, slapi caldurosi sau halat de baie!!! (voi ce primiti constant de la parinti? sunt tare curioasa sa aflu) asa ca de data asta nu ma plang, am primit exact ce mi-am dorit – ca sa fiu sincera, mi-am mai dorit o carte, dar nu a incaput in buget)
          Oricum, ce vroiam sa spun e ca am asteptat cartile cu sufletul la gura, toata perioada sarbatorilor. Eram in vacanta, aveam timp si nerabdare sa le rasfoiesc. Din pacate, pachetul a sosit dupa 3 saptamani de la comanda, exact cand timpul meu liber devenise deja foarte limitat. Le-am asezat in biblioteca cu ciuda si am hotarat sa astept sa treaca luna ianuarie, ca sa pot sa le studiez cum imi doresc. Inainte de a le depozita, le-am rasfoit, ca sa vad daca sunt ceea ce speram sa fie, si dupa cateva minute de rasfoit am si inceput sa citesc una… am ales sa o citesc pe cea pe care o asteptam cel mai putin (va las pe voi sa ghiciti care e aceea) si aveam indoieli daca am ales sau nu bine. Cum spuneam, bugetul a fost limitat si a trebuit sa ma gandesc de 10 ori inainte de a le alege. Cartea pe care am luat-o la lectura m-a cucerit din primele 3 pagini. Am avut un “‘ah-haa’ moment” si am rasuflat usurata cand mi-am dat ca am facut o alegere buna. Abia astept sa le citesc pe toate pe indelete.
          Cartile acestea sunt extraordinare, nu neaparat pentru ca au retete bune, ci pentru ca sunt scrise cu pasiune, respect si dragoste pentru paine.
          Momentan va arat colectia mea de carti, de care sunt foarte mandra, si va intreb: voi va cumparati carti de specialitate, sau va e suficienta informatia pe care o gasiti online? V-ar interesa un scurt review (din punct de vedere personal) despre fiecare carte in parte, pe masura ce le citesc si imi formez o parere?
1. Le goût du pain : Comment le préserver, comment le retrouver de Raymond Calvel
2. The Bread Baker’s Apprentice de Peter Reinhart
3. Bread: A Baker’s Book of Techniques and Recipes de Jeffrey Hamelman
4. Tartine Bread de Chad Robertson
5. The Bread Bible de Rose Levy Beranbaum
6. Local Breads de Daniel Leader
7. The Bread Builders de D Wing, A Scott
8. Bread Baking: An Artisan’s Perspective de Dan diMuzio
9. Artisan Baking de Maggie Glazer
carti de paine 3

30 replies on “Despre paine, cu suflet. Ora de lectura. (I)”

dar ai ceva carticele! Doamne, cat te citesc ma ia cu emotie de fiecare data. pentru ca povestea asta cu paine e un pic mistica, un pic magica, un pic divina. iar faptul ca iti cresc asa paini din maini (iaca poezia) trebuie sa fie neaparat (stiu, am mai zis ;) ) rezultatul unui suflet tare frumos!

Ce chestie!!!!
Fix acuma imi comandasem, Hammelman-ul, Suas-ul, si inca una (The Fundamental Techniques of Classic Bread Baking (Hardback) By (author) Matthew Septimus). Si apoi vin la tine pe blog, si tu ai postat despre asta! Hihihi. Mi-a fost jele un pic sa te intreb despre ale tale (ma gandisem sa-ti cer parerea despre Maggie Glazer si Dan diMuzio si apoi m-am razgandit ca sigur n-ai vreme, plus ca mai am la coada cele 14 intrebari de care ziceam in celalalt post, :) ).
Asa ca uite ca te-ai gandit super-bine!
Acuma ca ne pui sa ghicim, nu stiu despre care din ele vorbesti, dar musai sa ne spui.
Si daca tot ai intrebat, de craciun (si si ziua mea) primesc in mod constant ciorapi. Grosi, ca sa nu-mi fie frig :).
Apoi, eu votez cu painea de secara pentru data viitoare.
Si la sfarsit, vreau sa zic ca dupa ce v-am citit o saptamana, eu m-am imprietenit deja cu tine, si cu mali, si andreea si teodora, chiar daca voi habar n-aveti ca eu exist.

Diana, invidiez Suas-ul tau… e exact cartea pe care mi-am dorit-o, dar nu a incaput in buget.
A lui Septimus are paini cu sourdough, sau cu drojdie, sau si-si?
Maggie Glezer mi-a fost recomandata foarte calduros pe TFL, iar di Muzio o vroiam mai demult, de cand l-am intalnit pe autor pe forumul TFL (mi-a placut ce spunea acolo, si am considerat ca merita sa ii cumpar cartea, iar apoi alti membrii TFL mi-au intarit presupunerea ca e o carte buna)
Cartea de care pomeneam ca a fost o surpriza este… “…”
Eu sigur stiu ca existi, scuza-mi delay-ul cu care ti-am raspuns. Cand voi avea timp, voi raspunde la toate mesajele.

Am primit cartile cu un pic de intarziere, si revin sa-ti raspund la intrebare. La The Fundamental Techniques of Classic Bread Baking (Hardback) By (author) Matthew Septimus), autorul Septimus este de fapt fotograful :). Cartea are ca autor The French Culinary institute, de fapt vreo 3 oameni. Retetele sunt cu levain, cel putin cele la care m-am uitat eu. Ei folosesc o hidratare de 125% la maia.
N-as fi ghicit ca era vorba de Bread Builders, fiindca pe mine m-a dus cu gandul la construitul de cuptoare, ceea ce mie mi s-a parut mai mult o fantezie, locuind la bloc. Dar acuma m-am gandit ca de fapt o groaza de oameni stau la casa si in fapt construirea unui cuptor de paine nu e asa stiintifico-fantastica, acu cativa ani: http://piatrasilemn.ro/gratar_vecerdea.php

Mie-mi plac foarte mult cartile dar nu am exagerat de multe carti de bucate. Acum am facut greseala sa intru pe site-ul de unde ti-ai comandat tu :(( , si nu mai pot sa ies de-acolo!
Totusi, are si interentul avantajul lui, acela ca pe un blog poti intreba si ti se raspunde, ori o carte e o lume inchisa, cu care interactiunea e limitata si doar intr-un singur sens. Ma duc inapoi in site-ul cu carti sa visez :)

:)) book depository da dependenta :))
nu as inlocui online-ul cu cartile, dar nici invers, Fiecare lume cu avantajul ei. Cand citesc o carte de paine, lumea se inchide in jurul meu, si nimeni nu poate intra acolo. E o relatie intima intre mintea mea si cuvantul scris.
zi-mi la ce carti ai mai visat dupa ce mi-ai facut vizita :)

cu sigurata o sa-mi comand si eu ceva carti de pe site-ul asta, dar sunt atat de multe incat e greu sa alegi – insa pana la ziua mea mai este mult asa ca am timp sa ma gandesc. carti cu patiserie si prajituri, probabil :), sau julia child, ori anna olson, poate o carte despre paine, o sa ma lauresc de la tine care anume (sa aiba si teorie, si poveste, si poze , sa fie despre cat mai multe feluri de paini dar cu ingrediente cat de cat disponibile pe-aici …. cate pretentii!).
Spor la citit, ai o colectie de vis, abia astept sa ne povestesti despre carti!

Te felicit pentru achizitiile tale!

Eu nu am nici o carte de brutarie ( cele 2 date jos de pe net nu se pun – oricum, n-am timp si rabdare sa le citesc pe monitor )…dar am o lista impresionanta selectata de mine dupa ce ( cand lucram in Bucuresti si aveam timp sa stau pe forumuri ) am citit o gramada de review-uri pe FL sau Amazon. Am facut o mica socoteala si mi-ar trebui cel putin 5000 de lei sa le iau pe toate. La Carturesti se mai gasesc cateva, dar au pret cel putin dublu. Cand am avut bani disponibili, am preferat sa-i dau pe bannetoane si alte ustensile si sa invat din greselile mele si….ale altora ( de pe net ).

Oricum, in lista mea se regasesc aproape toate cartile pe care tu le ai deja, mai putin cea in franceza. Sper sa am ocazia sa le citesc si eu intr-o buna zi si sa aplic la painile mele ceea ce invat din aceste carti.

Sa te bucuri de ele, sa-ti foloseasca si sa…ne impartasesti si noua din ce mai inveti din ele ( inclusiv review-rile lor )

Nici pe mine nu ma incanta sa citesc carti pe monitor, desi am cel putin 10 (altele decat cele reale, din poza). Eu am ajuns sa imi iau carti, din respect pentru munca autorilor. Consider ca le datorez macar atat, pentru tot ce am invatat.
Sper ca intr-o zi, sa te bucuri si tu de cartile pe care ti le doresti. Nu astepta sa le iei pe toate odata, caci efortul financiar ti se va parea prea mare…. dar o carte azi, una peste jumatate de an… si in doi ani vei strange cateva de care vei fi foarte mandru. Mie asa mi s-a intamplat.

O, Codruta, chiar la tanc, fiindca ma tot invart cu niste bani in buzunar spoecial pentru cadoul de ziua mea. Si ma tot uit, tot citesc recenzii, tare bine mi-ar prinde povestile tale pe masura ce citesti, pentru ca sunt sincere frumoase si extrem de realiste.
Mi-am comandat deja doua despre trandafiri, cealalta pasiune a mea, sia cum urmeaza cele de paine.

Corina, daca ziua ta vine repede, si nu apuc sa scriu despre carti, iti recomand sa incepi cu hamelman si tartine bread. Hamelman pentru teorie si retete, chad robertson pentru povestea minunata si visarea pe care o starneste istoria lui. Despre restul iti voi spune pe masura ce imi formez o parere. :)

Buna Codruta
Nu prea am timp sa citesc carti de brutarie, desi mi-as dori. Asa ca, mi-ar prinde bine o recenzie a cartilor pe care le ai.
Multumesc ca imparti cu noi tot ceea ce ai invatat … si.. poti sa fii sigura ca, eu cel putin, nu am sa “te parasesc” chiar daca postezi mai rar.
Dana

Buna, Codruta,
Ma bucur odata cu tine. Retraiesc momentele prin care treci tu acum. Sunt unice in felul lor. Cunosc frenezia ce te incearca atunci cand primesti sau iti cumperi mai mult de o carte odata. Nu stii cu care sa incepi; stii, cand eram copii lasam la sfarsitul mesei cele mai bune bucatele de mancare ca sa ne bucuram pe indelete de ele… Cam asa ai patit tu acum cu aceste nestemate. Scurtez acest mesaj ca sa-ti fac un cadou.
T i m p u l.
Cu dragoste,

Catalin, de la tine si de la cititori nu vreau mesaje scurte. Timpul petrecut citindu-le si raspunzand la ele, e timp de calitate, timp de care ma bucur foarte mult si il apreciez.
Sa stii ca si eu (si acum inca, nu doar copil fiind) las la urma bucatele mai bune. Ma mir de fiecare data cand vad ca nu toti oamenii procedeaza la fel. De ex, la pepenele verde, mananc prima oara partea de langa coaja, ca sa ramana la sfarsit miezl mai dulce. samd.
Ma bucur ca ne asemanam. Si ma bucur ca imi scrii.
cu drag, codruta

Hammelman deja e comandata.
Nu stiam de cealalta, multumesc.
Da, e curand, si trebuia sa fac o alegere.
Am sa il iau pe Chad Robertson.Imi place genul asta de carti de care zici, scrise cu drag.O sa vad ce mai pun pe langa.

corina, trebuie sa cauti pe TFL postul unde am intrebat eu despre carti, sa vezi ce mi s-a raspuns. De fapt, uite link-ul aici. http://www.thefreshloaf.com/node/26058/new-book
Marea mea surpriza a fost The Bread Builders, pe care am luat-o pt ca respect foarte mult parerea lui Andi, dar nu ma asteptam sa fie asa de faina (cel putin partea pe care am citit-o eu pana acum mi-a placut f mult). Nu are nici o reteta, dar explica lucrurile exact pe limba mea.

Am primit linkul spre book depository cam acum un an si mai bine. Cand am intrat acolo, nu mi-a venit sa cred ca e adevarat! Avantajul transportului mi se pare si acum ireal…ca sa nu mai vorbesc de preturi, care, cel putin la cartile de pe lista mea (cu specific textil) sunt intotdeauna mai mici decat oriunde. De altfel, in general,costurile transportului ma impiedica sa imi pot cumpara de afara multe din materialele (tesaturi, vopsele, atze, insertzii, rigle….) cu care sa pot creea obiectele utile si frumoase pe care le visez, pentru cei care s-au saturat de uniformul chinezesc… Asa ca, de-aia ii iubesc tare mult pe cei de la B.D.!
Da, imi cumpar carti si reviste de specialitate. Intotdeauna mi-am cumparat. Indiferent de specialitatile prin care “am trecut” de-a lungul vietii. Studiul individual este un mod de viata pentru mine.
Din carti am invatat sa-mi ingrijesc pomii fructiferi si florile de la tara, eu nascuta si crescuta in oras.
Nu-i mai putin adevarat ca netul ramane pe primul loc, ca sursa de informare. De aici aflu, printre altele, si de cartile sau revistele pe care pot sau nu, mai apoi sa mi le cumpar.

Pentru mine, review-urile la cartile despre paine ar fi nepretuite.
Tu m-ai atras in Lumea Painii si nu stiu inca, daca voi inainta in ea sau voi ramane la stadiul de privitor de pe margine…Nu am inca toate conditiile ca sa fac Prima Paine adevarata. De aceea, inca ma uit la maiaua de la tine.
Am incercat, asa, ca antrenament, sa fac o paine cu apa de mere. Nu mi-a iesit decat o turtita crapata la baza, de jur imprejur, dar cu un gust…interesant, sa zicem….Continui sa-mi fac apa de mere si mai incerc o data.

Iarta-ma ca m-am intins!

Sa ai o zi frumoasa si spornica!

Seara buna, Citesc de ceva timp articolele tale, am intors blogul pe toate partile, sunt incantata si am reusit sa “cresc” o maia frumoasa. A durat putin mai mult, vreo 7 zile, probabil din cauza temperaturii mai scazute. Multumesc pentru experienta si sper sa reusesc sa o tin tot asa, urmarindu-te pe tine. Am o singura ingrijorare:imi doresc foarte mult sa fac o paine frumoasa si buna insa cuptorul meu electric nu stiu daca va fi cel mai potrivit pentru acest lucru. O seara frumoasa si spor in ceea ce faci!

Roxana, nu stiu ce fel de cuptor electric ai, dar pana nu incerci nu vei sti daca e bun sau nu. Asa ca… fa o incercare, si in functie de rezultat, vei invata sa il setezi la temperatura si la modul de functionare potrivit.
M-as bucura sa aflu cum ti-a iesit prima paine :)

Ma intorc aici sa te intreb despre resurse pentru cornuri/chifle etc. Adiacente painii, patiseriile, sunt febletea mea. Asa cum tu ai pornit intr-un quest dupa o paine cu un gust anume, asa am si eu un quest (dar mai putin intens) pentru un anume produs de patiserie, potcoava cu nuca. Era la o patiserie minuscula de langa serviciu, care a disparut peste noapte, impreuna cu orice posibilitate de contact. Asa ca acum daca tot m-ai inspirat cu painea, poate ma indrumi si inspre niste resurse bune de informatie despre ramura asta de cornuri/chifle/patiserie. Am vreo 2-3 cornuri de la o brutarie favorita pe care vreau sa le reproduc, poate cand o sa fii mai libera si cu chef, prin martie asa, o sa ma ajuti sa reconstitui una din ele?

I take it you are enjoying delving into the work of Wing and Scott, Codruta?
You are much missed on TFL, but it is quite ok to have time away when you need to do other things. I look forward to seeing more from you when you have time.
In the meantime, and belatedly; Happy New Year!
You will see from e-mail address and website that I have now set up my own business as Artisan Baking, Training and Consultancy.
Very best wishes
Andy

Andy! What a nice surprise to have you here!!!
Yes, I’m very much enjoying reading Wing and Scott. Andy, you were so right about this book and I’m so glad I followed your advise and bought it! THANK YOU :)
I miss TFL community, I miss reading your posts, I miss my spare time. But I’ll get back to you, soon. It’s a matter of days, now.
I’m so happy for you starting your own business, that’s awesome news. You have knowledge, passion and skills, and I’m sure you’ll do a great job. Good luck, Andy! I’ll follow your blog and I’ll get back to you as soon and often as I can.
codruta

Suas e pe lista mea de cadouri de Pasti. Probabil e cea mai importanta din toata colectia, si e exact cea care imi lipseste. Am vrut sa o iau mai demult, dar m-a lovit pretul… :( Insa o sa fac un efort si o sa mi-o iau, dupa care… gata. Pana nu apare un nou Hamelman sau ceva asemanator, cred ca imi ajung cele pe care le am :)

Sa stii ca pe partea de paine are relativ putine formule, cartea este fff tehnica. Are f multe formule pa partea de pastry in schimb ceea ce ma extaziaza pe mine ion mod deosebit

Daca ai auzit de vreo formula anume si-o vrei sa-mi spui si ti-o scriu.
Formulele sunt scrise pt productie in masa, in baker’s % apoi in kilograme, ultima coloana se numeste Test si eu acolo o sa activez :) Deci ai formula si vreo 3, cinci randuri despre metoda :)) deci nu-ti imagina vreun articol lung. Un incepator n-ar intelege mai nimic…
Eu vreau sa fac croissante din faina integrala …

Azi a sosit cartea lui Hamelman! Miruna e indiferentă, dar eu abia aștept să o iau sistematic, pagină cu pagină.

OOOO, da…Eu am dezvoltat o adevarata pasiune pentru cartile de patiserie, cofetarie, baking.Le am pe sectiuni-chimie, tehnica, specialitate, decorare:).
Ma intereseaza toate comentariile tale in ceea ce privesc cartile.Si cu bune, si cu rele.Si, daca se poate, sa ne spui, cand incerci vreo reteta noua, din ce carte ai luat-o
Te imbratisez.O zi binecuvintata

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *