In urma cu cateva luni, v-am povestit de problemele mele cu painea miche. Intre timp… ei bine… n-am mai facut nimic intre timp in directia asta, am lasat subiectul deoparte si m-am concentrat pe alte paini. Simteam la momentul respectiv ca nu sunt suficient pregatita si stiam ca o pauza e binevenita. Atunci oricum nu puteam face mai mult, si insistand pe subiect, nu reuseam decat sa ma speriu si mai mult de el. Cand David Snyder a postat un update la miche, painea lui m-a atras ca un magnet. Uitasem toate incercarile nereusite, n-am putut sa-mi amintesc de ce nu mi-a iesit cum trebuie prima data, mintea mea era limpede si dornica. Tot ce vedeam era poza painii lui, cu coaja aceea arsa si crapata si miezul incarcat de aroma.
V-am povestit zilele trecute, in postul precedent, de lupta mea personala cu formula San Joaquin Sourdough, formula creata de David Snyder si imbunatatita pe parcursul a trei ani. Repet: lupta mea personala. Eu am avut dificultati cu ea, eu m-am zbatut si m-am chinuit sa o fac bine, eu, nu altii. Nu voi. Eu. Voi probabil o veti face si va veti intreba: “unde e partea dificila?”. Nu stiu. Unde e? … este?! Voi sa-mi spuneti!
As vrea sa cred ca voi nu veti avea de furca cu reteta asta, si sper ca explicatiile mele pe langa cele ale lui David, sa va scuteasca
Povestea painii San Joaquin e una lunga si complicata. Foarte putine persoane stiu cat m-am zbatut pana am reusit sa o fac. Prietenul meu, cand ma vedea privind incruntata o bucata de aluat, ma intreba: “ce paine faci?” si eu raspundeam “aia care nu-mi iese”. “Aia care nu-mi iese” i-a ramas numele mult timp…
San Joaquin Sourdough e o formula dezvoltata de David Snyder pe parcursul a mai multor ani. Cand am vazut ultima lui versiune, ca un fel de rezumat a tot ce a invatat si modificat in timp, am simtit brusc dorinta de a o incerca. Asta a fost in iunie 2011. Va dati seama ce impact a avut asupra mea imaginea painii lui, din moment ce am facut-o in ziua in care a postat-o.
