Am iubit de cand ma stiu nucile. Cand eram copil, imi petreceam vacantele la sat, unde in gradina din spatele casei cresteau doi nuci batrani. Unul, inalt si stufos, facea niste nuci mici, multe si grele. Cu miez tare si indesat si cu o pielita subtire greu de indepartat. Celalalt, la cativa metri mai incolo, mai pitic, dar tot batran, avea niste nuci mari, mai rare, mai rotunde, cu miez mai aerat si usor. Pielita se desprindea usor de pe ele. Astea se si coceau primele si erau mai gustoase. Doar ca multe din ele erau viermanoase. Inceputul de an scolar ma prindea intotdeauna cu mainile si buzele uscate si innegrite de la coaja verde a nucilor. Frecam cu piatra ponce pana se ducea pielea, dar culoarea aia tot nu se ducea.
